DOSAR GALA BUTE. Cum erau NEGOCIATE şpăgile şi cum TRĂGEA SFORILE Elena Udrea în favoarea lui Obreja

Publicat: Marţi, 03 Februarie 2015 19:56 // Actualizat: Miercuri, 04 Februarie 2015 01:07 // Sursa: romaniatv.net

Referatul întocmit de procurori cuprinde dezvăluiri uluitoare despre Elena Udrea. Ea se folosea de poziția de ministru şi lider de partid pentru intervenţii la directorul unei bănci. În plus, Udrea negocia şpăgile în vile de vacanţă sau chiar în minister, aranjând întâlniri și traseul banilor.

Foto: fanatik.ro

Informaţiile vin chiar din interceptările pe care procurorii le-au pus la dosarul prin care cer arestarea preventivă a celor reţinuţi în dosarul Gala Bute şi care aduc informaţii incendiare despre negocierea şpăgilor şi a creditelor care avea loc între Elena Udrea şi acoliţii săi, cu care se întâlnea fie în case de vacanță, fie chiar la Ministerul Turismului.

Dosarul GALA BUTE. Cine a denunţat-o pe Elena Udrea şi ce rol a avut fostul ministru al Turismului

Într-una dintre interceptări, consilierul Elenei Udrea, Ștefan lungu, vorbeşte chiar despre întâlnirile pe care ea le intermedia, se arată în referatul procurorilor:

"La data de 12-01-2011, ora 17:04:56, Adrian Gardean are o discuţie cu Lungu Ştefan, care promite ca va organiza o întâlnire cu ministrul Udrea Elena şi cu secretarul general al ministerului Nastasia Gheorghe (George):

ŞTEFAN LUNGU:Şi vroiam să te întreb, mâine dimineaţă pe la un 11... cam cum ai fi, cu timpul?
ADRIAN GARDEAN: Dacă e să vin acolo!...
ŞTEFAN LUNGU: Î..
ADRIAN GARDEAN:Eu plănuiam să plec la Petroşani, dar nu mai plec, atunci.
ŞTEFAN LUNGU: Ă... Păi, m-a rugat "doamna". Mi-a zis în felul următor, "să nu pierdem timp", pentru că dânsa are săptămânile astea dezastru! Şi a zis "neapărat să ne vedem, pentru problema aceea, cu NASTASIA, pentru că el răspunde de ea".

Citeşte şi ELENA UDREA le cere deputaţilor să voteze cererea DNA de ridicare a imunităţii

ADRIAN GARDEAN: Aha.
ŞTEFAN LUNGU: Direct!... Şi a zis "Băi, deci eu mă văd de curtoazie, că e frumos, zice. Dar nu răspund eu. Nu că nu răspund, dar i-am delegat toate demersurile lui GEORGE NASTASIA. Ce rost are, să pierdeţi timp?". (Neinteligibil). Ne vom vedea, nu-i nici o problemă asta, că e o chestie de...
ADRIAN GARDEAN: Da, da, da!
ŞTEFAN LUNGU: Dar, „pentru a grăbi lucrurile, că e destul de strâns", a zis "mergeţi"...
ADRIAN GARDEAN: OK. Şi atuncea, mâine la 11 ar putea NASTASIA să?...
ŞTEFAN LUNGU: Da, da, da! Da, că la 10 mai are, deja. I-am mai fixat o întâlnire la 10 şi... Hai la... şi mai devreme, dacă este. Şi la un 9,30, atunci, se poate, că mai mult de jumate de oră, probabil, nu durează!
ADRIAN GARDEAN: Da, da. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!
ŞTEFAN LUNGU: Hai la 9,30, atunci! La nouă jumătate...
ADRIAN GARDEAN: Deci, 9,30 acolo la...
ŞTEFAN LUNGU:Da...da, da..
ADRIAN GARDEAN: ...la Casa Populară!....
ŞTEFAN LUNGU: Da, da, da. Mergem acolo, la birou şi urcăm direct la el, pentru că după unsprezece şi jumătate, doisprezece începe şi se aglomerează şi nu mai ajungem....nu mai, nu mai e om!
ADRIAN GARDEAN: OK. La 9,30, atunci, voi fi acolo!
ŞTEFAN LUNGU: Da, da, da! C-am vorbit cu el şi mi-a zis "Băi, eu n-am o agendă, cum e la "doamna", pe ore! Vino de dimineaţă.... şi stăm de vorbă. Nu e nici o problemă. Vorbim, vedem toate"... Şi atunci mâine, când suntem acolo, vorbim şi de celelalte "microprobleme!"....

Citeşte şi Elena Udrea, despre posibila arestare: Orice este posibil

La data de 03-02-2011, la ora 10:43:52, între cei doi are loc o nouă discuţie pe această temă:

ŞTEFAN LUNGU: La două şi jumătate rămâne?
ADRIAN GARDEAN: Da, da!
ŞTEFAN LUNGU: Gata! Două şi jumătate, acolo!
ADRIAN GARDEAN: Ă... Spune-mi! Să mai fie unul, pregătit, sau nu?
ŞTEFAN LUNGU: Ă... Deocamdată, nu! Dar... vedem, când vorbim noi doi! Când ne vedem, la două jumate, vorbim!
ADRIAN GARDEAN: Aha...
ŞTEFAN LUNGU: Că încă nu ştiu exact, o treabă!
ADRIAN GARDEAN: Să mă organizez şi eu, dacă!...
ŞTEFAN LUNGU: Nu, nu, nu, nu!... Nu,nu, nu. Pentru că s-ar putea să... Nici măcar să nu rămână locaţia de care am vorbit ieri, pentru întoarcere! S-ar putea să meargă în... cu totul şi cu totul altă parte!
ADRIAN GARDEAN: Aha... Şi, NASTASIA, vine şi el sus acolo sau nu?
ŞTEFAN LUNGU: Nu cred! Nu cred, momentan!
ADRIAN GARDEAN: Nu vine!...Aha.
ŞTEFAN LUNGU: Nu cred, momentan".

Citeşte şi DOSARUL GALA BUTE. De ce ar fi pe lista DNA Cătălin Predoiu. Reacţia fostului ministru

Mai mult decât atât, în referatul procurorilor se arată cum Elena Udrea ar fi intervenit pe lângă directorul băncii de la care Rudel Obreja a obţinut împrumutul pentru finanţarea Galei Bute, unul pentru care banca şi-a asumat riscuri "disproporţionate". Culmea, directorul care a avizat împrumutul este acelaţi care i-a dat și Elenei Udrea un credit și, întâmplător sau nu, este un apropiat al socrului Elenei Băsescu, Bebe Ionescu.

Citeşte şi GALA BUTE: Rudel Obreja, acuzat de spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală

"Întrucât S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L. nu deţinea resurse proprii, iar finanţarea galei de box fusese concepută exclusiv din fonduri publice, pentru a acoperi cheltuielile de organizare estimate de Obreja Rudel societatea acestuia a primit un credit de la BRD, garantat cu fondurile care urmau să fie încasate de la MDRT.
Din probele cauzei rezultă că aprobarea creditului bancar s-a realizat ca urmare a influenţei exercitate de către ministrul Udrea Elena Gabriela. Astfel, la data de 29.06.2011 MDRT a emis o adresă prin care comunica băncii acceptul prealabil privitor la cesiunea drepturilor la încasarea sumelor rezultate din executarea contractului de servicii. Adresa a fost semnată de către secretarul general al ministerului, Nastasia Gheorghe, care a arătat ca a acţionat la cererea ministrului Udrea Elena şi că ministerul nu eliberase niciodată asemenea înscrisuri pentru a garanta creditele unor societăţi comerciale. La data de 30.06.2011 a fost încheiat contractul de credit (...) având ca obiect acordarea unui credit pe termen scurt în sumă de 10.175.168 RON «pentru finanţarea cheltuielilor aferente contractului de servicii 232/24.06.2011 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. Europlus Computers S.R.L». Împrumutul a fost acordat cu derogări de la normele de creditare cu privire la cuantumul dobânzii, al comisioanelor, valoarea procentului din contract finanţat, precum şi la structura de garanţii. Lipsa garanţiilor palpabile pentru un credit acordat unui client care nu avusese anterior niciun fel de relaţii cu banca şi care avusese în anii anterior cifre de afaceri de aproximativ 200 de ori mai mici decât suma împrumutată, arată că banca şi-a asumat un risc disproporţionat în cazul în care contractul de prestări servicii nu ar fi fost executat. Riscul menţionat s-a materializat odată cu recepţia serviciilor furnizate de S.C. Europlus Computers S.R.L., având în vedere că MDRT a aprobat pentru plată doar suma 8.116.800 RON. În acest context, o parte semnificativă a creditului era neacoperită, motiv pentru care au existat mai multe discuţii la sediul ministerului între reprezentanţii instituţiei de credit, care solicitau achitarea întregii sume prevăzute în contract, invocând adresa emisă de minister, şi cei ai instituţiei publice, care susţineau că nu pot achita decât serviciile recepţionate. Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor Gardean Adrian şi Nastasia Gheorghe, la începutul anului 2011 ministrul Udrea Elena a avut o întâlnire cu Gardean Adrian, reprezentant de fapt al societăţii Termogaz. Cu acest prilej, Udrea Elena i-a sugerat lui Gardean Adrian că, în schimbul plăţilor la zi efectuate în cadrul contractelor pe care le derula această societate în cadrul programelor finanţate de MDRT, trebuie să facă anumite sponsorizări. La aceste discuţii a participat şi Nastasia Gheorghe care a fost indicat de Elena Udrea ca fiind persoana cu care Gardean Adrian urma să ţină legătura pentru stabilirea detaliilor legate de sponsorizare. Ulterior, Gardean Adrian a avut o întâlnire la sediul ministerului cu Nastasia Gheorghe şi Lungu Ştefan, consilierul personal al ministrului Udrea Elena, prilej cu care cei doi funcţionari i-au amintit lui Gardean Adrian că trebuie să încheie un contract de sponsorizare cu societatea lui Rudel Obreja, lucru cu care Gardean Adrian a fost de acord. Suma stabilită de Nastasia Gheorghe pentru a face obiectul „sponsorizării" a fost de 3.000.000 RON, reprezentând un procent de aproximativ 10% din valoarea plăţilor încasate de Termogaz Company pentru lucrările finanţate de minister. Soluţia convenită a fost încheierea unui contract fictiv de publicitate între Termogaz Company şi Europlus Computers, prin care societatea lui Rudel Obreja încasa suma de 3.000.000 lei", arată anchetatorii în referatul trimis Parlamentului României odată cu solicitarea avizului de începere a urmăririi penale pe numele Elenei Udrea şi al lui Ion Ariton.

Citeşte şi GALA BUTE. ÎCCJ declină competenţa în privinţa arestărilor. Obreja, Resmeriţă, Lungu şi Nastasia - eliberaţi

loading...
6 Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
03 feb 20:24
...de poziția de ministru şi lider de partid pentru intervenţii la directorul unei bănci. Citește mai departe… …read more ...
03 feb 20:16
Răspunde | Votează email 0 email
nu mintiti
Nu mai mimtiti, Lungu si Gardean faceau totul pe cont propriu, erau spagari care s-au folosit de increderea Elenei Udrea fata de ei, stiindu-i oameni nu hoti. Elena Udrea nu are nicio treaba cu Gala si toate mismasurile altora. A confirmat di Obreja ca tinta este doar Udrea si ca nici nu-i intereseaza ce a fost cu Gala.
Udrea este tinta a spus acest om si nu minte, vedem si noi acest lucru. SRI si DNA executa oameni la comanda si cu asta basta.
03 feb 20:08
...despre Elena Udrea. Ea se folosea de poziția de ministru şi lider de partid pentru intervenţii la directorul unei bănci. Citește mai departe… Soursa: romaniatv.net ...
03 feb 20:07
...despre Elena Udrea. Ea se folosea de poziția de ministru şi lider de partid pentru intervenţii la directorul unei bănci. Citește mai departe… Source: romaniatv.net ...
03 feb 20:06
... .recentcomments a{display:inline !important;padding:0 !important;margin:0 !important;}








ultimele stiri


Just another WordPress...
03 feb 20:03
...despre Elena Udrea. Ea se folosea de poziția de ministru şi lider de partid pentru intervenţii la directorul unei bănci. Citește mai departe… Source: romaniatv.net ...
1
EUR
4.7223
RON
24 Jun
noapte 20 °
zi 31 °
Ultimele joburi adaugate
24 H