Dosar penal pentru pilotul care a eşuat cu avionul pe aeroportul din Craiova

Anchetă în cazul avionului care a derapat pe pista aeroportului din Craiova. Pilotului spaniol i-a fost întocmit dosar penal după ce mai mulţi pasageri s-au rănit când au sărit din avion.
Romania TV
14 feb. 2012, 09:15
Dosar penal pentru pilotul care a eşuat cu avionul pe aeroportul din Craiova

Aeronava Carpatair trebuia să plece luni dimineaţă de pe aeroportul din Craiova pentru a ajunge la Timişoara. Pilotul aeronavei a povestit că în momentul în care a vrut să decoleze a pierdut direcţia, astfel a derapat, a ajuns în nămeţii de pe marginea pistei de aterizare, iar elicea s-a rupt. Pasagerii s-au speriat foarte tare, la fel şi stewardesele care le-au cerut oamenilor pur şi simplu să sară din avion de la o înălţime de aproximativ trei metri.

„Din momentul în care a plecat avionul, a luat viteză pentru a se ridica de la sol, s-a oprit brusc, a frânat de trei ori, după care elicea stângă s-a lovit de un munte de zăpadă. S-a rupt, cred că a luat foc, ne-am speriat foarte tare, am intrat în panică, a început să iasă mult fum în avion. Stewardesele, panicate şi ele, ne-au spus să spargem uşile de siguranţă şi să sărim”, a declarat pentru România TV, Mihaela Răuţ, pasager avion.

La aeroportul din Craiova a ajuns un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Pe numele pilotului de origine spaniolă s-a deschis dosar de cercetare penală. Autorităţile urmează să stabilească în cursul zilei de marţi dacă pilotul se face sau nu vinovat de producerea acestui eveniment aviatic.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT