Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, prezent la proteste: Lista noastră de nemulţumiri este lungă

Lista de nemulțumiri a sindicaliștilor este lungă, iar cei aflați la guvernare ar trebui să se aplece serios și responsabil asupra ei, începând de la modificările privind Codul fiscal și continuând cu Legea salarizării în sistemul bugetar, a declarat duminică seara, pentru AGERPRES, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, prezent la protestele din Piața Victoriei.

RomaniaTV.net
26 nov. 2017, 18:33
Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, prezent la proteste: Lista noastră de nemulţumiri este lungă

Așa cum ne-am stabilit în program, împreună cu partenerii noștri din societatea civilă, suntem în seara asta în stradă pentru a le reaminti celor care ne guvernează că lista nemulțumirilor noastre este una lungă, consistentă și că ar trebui să se aplece în mod serios și responsabil asupra ei, începând de la modificările de Cod fiscal, continuând cu legea 153, legea salarizării în sectorul bugetar. Sunt o mulțime de fericiți care visează la niște efecte minunate ale acestei legi. De bună ce e, săptămâna aceasta a fost a doua reuniune pentru modificarea ei„, a spus Costin.

Acesta și-a exprimat nemulțumirea că niciunul dintre amendamentele propuse de BNS nu a fost luat în seamă, dar reprezentanții Guvernului „știu să iasă și să clameze” cât de bine merge dialogul social.

Ceea ce este trist este că nu se ține cont de niciun amendament, niciun fel de propunere cu care ne prezentăm, așa cum nu s-a ținut cont nici în momentul în care, acum câteva săptămâni, în clădirea Guvernului, se discută modificarea de Cod fiscal și am cerut premierului, care era președintele de ședință, să supună la vot, conform regulamentului de funcționare a CNT (Consiliul Național Tripartit n.r). Domnia sa a evitat cu dibăcie până la vot, pentru că probabil ar fi fost într-o situație mai puțin plăcută în urma votului. Partenerii sociali, patronate, sindicate, majoritatea lor au fost împotriva intenției Guvernului. Pe un mecanism evident, domnia sa ar fi trebuit să dea niște răspunsuri publice. Așa a preferat să dribleze regulamentul de funcționare și nu e singura speță, pentru că legile sunt încălcate cu seninătate, cu zâmbetul pe buze, dar în schimb știu să iasă și să clameze în fața opiniei publice sau în fața structurilor europene, cu care chiar în săptămâna aceasta am avut dialog, am avut discuții, cât de minunate sunt lucrurile în România, cât de bine merge dialogul social, cât respect există între Guvern și partenerii sociali, sindicate și patronate„, a mai subliniat Costin.

Nu în ultimul rând, președintele BNS a precizat că în cadrul Consiliului Național Tripartit el a susținut 6 puncte pe agenda de lucru, unul dintre acestea fiind modificările legii justiției.

Aș vrea să mai fac o precizare, la afirmația:”cum, ăștia de la sindicate s-au dat cu ăia din societatea civilă, dosarele justiției?”. Vreau să vă spun că pe data de 27 iulie, la o întâlnire pe care am avut-o aici, în Palatul Victoria, tot în cadrul întâlnirii naționale tripartite, m-am dus și am susținut șase puncte ca fiind puncte prioritare pe agenda de lucru, cu noul Guvern care fusese învestit de circa 30 de zile. Unul dintre subiectele pe care le-am susținut era și cel privitor la modificările legii justiției și de reformă din justiție. Chiar am cerut primului ministru și ministrului Justiției, domnul Toader (Tudorel Toader, Ministrul Justiției n.r) care era prezent acolo, să organizeze o întâlnire de lucru cu partenerii sociali. Avem mai multe pagini de amendamente, pe care doream să le susținem și doream să îi convingem. Am constatat că nici la o astfel de propunere, decentă, pe care am avansat-o, pentru a găsi niște soluții la masa dialogului, nici la o astfel de propunere nu au vrut să îi dea curs. Iată, suntem la sfârșitul lunii noiembrie, au pasat discret proiectul de lege, proiectul de modificare, l-au adus la Parlament, să mergem să stăm pe acolo, așa cum am stat și cu legea 153, când știți bine, am avut de a face cu o mașinărie de vot. Una peste alta, vorbim despre acest dispreț suveran care îi caracterizează, lucru care nu este în regulă pentru o societate democratică, de aceea suntem în seara aceasta aici, cu toate că unii pot spune, așa cum am auzit, de mai multe ori zilele acestea, „De ce Dumnezeu mergeți să protestați în fața unei clădiri goale„, a precizat Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical.

Mii de oameni s-au adunat duminică în Piața Victoriei, începând cu ora 18:00, pentru a protesta Piața Victoriei față de modificările la Legea Justiției și Codul Fiscal. În jurul orei 20:00 aceștia au pornit în marș pe Bulevardul Lascăr Catargiu, spre Palatul Parlamentului.

Confederațiile sindicale Blocul Național Sindical și Cartel Alfa au anunțat pe 22 noiembrie că se alătură celor 39 de grupuri civice și organizații neguvernamentale care au anunțat că ies duminică în stradă, solicitând retragerea legilor Justiției, a legilor de modificare a codurilor penale și respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale.

„39 de grupuri civice și organizații neguvernamentale, precum și confederațiile sindicale Blocul Național Sindical (alcătuit din 34 de federații profesionale) și Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federații profesionale) cheamă fiecare român să ceară în stradă, duminică,  26 noiembrie 2017, ora 18:00, retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului. România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară și tăierea salariilor bugetarilor din 2010”, se menționa într-un comunicat al BNS.

Potrivit confederațiilor sindicale, de la 1 ianuarie 2018, povara responsabilității sociale va fi dusă doar de către salariați iar promisiunile de măriri salariale pentru bugetari s-au topit în „explicații fantasmagorice” despre brut și net, în vreme ce creșterile de prețuri sunt evidente.

„Pensiile noastre sunt în pericol prin reducerea contribuțiilor personale în depozite private în cadrul Pilonului II de pensii. Bugetul pentru sănătate a scăzut, controlul politic a fost reinstaurat, iar drepturile pacienților sunt abuzate zilnic. Investițiile au scăzut la un nivel critic, în timp ce îndatorarea publică este din ce în ce mai mare. România este astăzi în situația în care nu mai pot avea loc nici negocieri, nici contracte colective la nivel național sau de sector. Ca urmare, angajații sunt din ce în ce mai puțin protejați, iar riscul de inechitate socială ne plasează mai degrabă în zona țărilor de la Estul Uniunii Europene. Pe scurt, actuala coaliție de guvernare susține hoția, ineficiența, haosul și lipsa de transparență, invocând câștigarea alegerilor cu un program de guvernare nerespectat”, se subliniază în comunicat.

Totodată, aceștia acuză confiscarea politică a sistemului de justiție, capturarea statului de către o mafie politică care slăbește legislația anticorupție pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic și instituțional declanșat de Guvern împotriva societății civile și atacurile majorității parlamentare împotriva aliaților din NATO și UE

„În aceste momente, România este călcată în picioare, coaliția de guvernare nesocotind sau ignorând fățiș opiniile și interesele legitime ale tuturor actorilor din societate. Societatea civilă și reprezentanții puterii judecătorești s-au exprimat neechivoc împotriva modificării legilor justiției. Opiniile lor au fost nesocotite. Singura preocupare permanentă a guvernării sunt ‘drepturile’ infractorilor, și deloc dreptatea pentru victime sau recuperarea banilor furați. Numirile în funcții publice ne-au adus persoane de o incompetență flagrantă și cu un nivel de moralitate cel puțin discutabil. Viitorul nostru și al copiilor noștri este în pericol. E momentul să cerem o schimbare politică de substanță pentru a evita în ultimul ceas o catastrofă națională din care ne vom reveni în decenii”, se mai arată în documentul citat.