Duşa, despre avionul pentru demnitari: E prematur să vorbim de preţ, va rezulta din licitaţie

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, luni, că este prematur să se discute despre un preţ în ceea ce priveşte achiziţionarea avionului pentru demnitari, menţionând că acest lucru va fi supus dezbaterii CSAT, iar suma alocată "va rezulta în urma unei licitaţii".
Romania TV
23 sept. 2013, 10:26
Duşa, despre avionul pentru demnitari: E prematur să vorbim de preţ, va rezulta din licitaţie

Duşa a fost întrebat, înaintea discuţiilor cu senatorii din Comisia de Apărare, care este preţul potrivit pentru avionul alocat demnitarilor, din punctul său de vedere.

„Este prematur să vorbim de un preţ (…) MApN prin lege are această misiune de efectua transportul special şi prin alocarea în buget a celor 13,5 milioane de lei începem procedura de refacere a capacităţii de transport special a Ministerului Apărării Naţionale. Asta nu înseamnă numai achiziţia avionului, ci înseamnă mult mai mult”, a susţinut Duşa.

El a refuzat să facă mai multe precizări în legătură cu posibilul cost al unui astfel de avion.

„Nu s-a luat nicio decizie la nivelul ministerului, legat de sumă, şi nici de soluţia care va fi adoptată (…) Oricum, acest document privind realizarea capabilităţii de transport special va fi supus dezbaterii şi în CSAT. Deocamdată se analizează mai multe variante, când vom avea o variantă optimă vom preciza şi suma, dar suma va rezulta în urma unei licitaţii”, a mai spus Duşa.

Ministrul a afirmat că în cazul „capabilităţii de transport special”, care ar viza demnitarii, este vorba atât de avioane, cât şi de piloţi, personal tehnic, posibilităţi de transmisiuni sau posibilităţi de operare.

„Probabil că în Comisie s-au prezentat unele preţuri care sunt pe piaţă în momentul de faţă la diferite tipuri de avioane, deocamdată n-am stabilit nici tipul, nici felul în care realizăm această capabilitate. A vorbi de o sumă în acest moment este prematur”, a mai susţinut ministrul Apărării.

În luna august, Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă achiziţionarea unei aeronave pentru înalţi demnitari, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu (PNL), precizând, recent, pentru MEDIAFAX, că suma totală necesară achiziţionării în leasing a aeronavei se ridică la 56 de milioane de euro.

La data adoptării ordonanţei, premierul Victor Ponta declara că Guvernul şi-a propus să achiziţioneze o aeronavă de 12 locuri pentru a fi folosită în deplasările oficiale de către preşedintele României, prim-ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi miniştri.

Ponta preciza că România este singura ţară din UE care nu are aeronavă oficială, iar pentru astfel de zboruri este închiriată o aeronavă de dimensiuni mai mari de la Tarom. Ponta susţine că astfel costul deplasărilor oficiale este foarte mare, iar oricum, din această toamnă, aeronava respectivă va intra în reparaţii.

Preşedintele Traian Băsescu declara tot în august că şi-a anulat deplasarea la sesiunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU de la New York din „motive bugetare”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ea este românca celebră care a fost surprinsă alături de Messi. E cea mai bogată femeie din România
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Evaluare Națională 2026, clasa a II-a: prima probă are loc pe 12 mai. Cum sunt structurate testele, cât durează și cum vor fi folosite rezultatele
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi