Economia României, în CREŞTERE. PIB-ul a urcat cu 0,5% în trimestrul doi şi cu 1,8% la semestru

PIB a urcat cu 0,5% în trimestrul al doilea, faţă de precedentele trei luni, şi cu 1,8% la semestru, creşteri mai mari faţă de primele estimări, care indicau un avans de 0,3%, respectiv 1,7%, după creşteri în industrie, imobiliare, agricultură şi activităţi profesionale şi scădere în construcţii.
Romania TV
04 sept. 2013, 07:22
Economia României, în CREŞTERE. PIB-ul a urcat cu 0,5% în trimestrul doi şi cu 1,8% la semestru

„Produsul intern brut în trimestrul II 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5% comparativ cu trimestrul I 2013 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 1,5% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier. În semestrul I 2013, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2012, cu 1,8%, atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier”, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică, într-un comunicat.

Astfel, ca serie ajustată sezonier PIB s-a plasat în trimestrul al doilea la 154,295 miliarde preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 0,5% faţă de trimestrul I 2013 şi cu 1,4% faţă de trimestrul II 2012.

Produsul intern brut estimat pentru primul semestru este de 307,263 miliarde preţuri curente, în urcare, în termeni reali, cu 1,8% faţă de semestrul I 2012.

Ca serie brută PIB a fost de 145,643 miliarde lei în trimestrul al doilea, mai mare cu 1,5% faţă de primele trei luni ale anului, iar la semestru de 266,539 miliarde lei, în urcare cu 1,8%.

Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în semestrul I 2013, comparativ cu semestrul I 2012, le-au avut industria (+1,1%), cu o pondere de 30,3% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 3,9%, tranzacţiile imobiliare (+0,3%), cu o pondere de 7,9% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,2%, agricultura, silvicultura şi pescuitul (+0,2%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (3,5%) şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,1%, şi activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,2%), cu o pondere de 5,8% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 3,2%.

Reducerea volumului de activitate din construcţii, cu 3,1% a avut un impact negativ asupra evoluţiei PIB, contribuţia sa la creşterea PIB fiind de -0,2%.

„Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat exportului net (cu o contribuţie de +5,3%), consecinţă a creşterii cu 10,7% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu reducerea volumulului importurilor de bunuri şi servicii cu 0,9%. Ca urmare a scăderii volumului formării brute de capital fix (cu 4,4%) aceasta a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB, de -1,0%”, arată INS.

Reducerea stocurilor din economie a avut ca efect o contribuţie negativă semnificativă la creşterea PIB, de -2,5%.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România