Eduard Hellvig: SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989

Eduard Hellvig, directorul SRI, a declarat joi că Serviciul Român de Informații a încheiat orice legătură cu "trecutul nefast de dinainte de 1989". El a adăugat că SRI va continua colaborarea cu CNSAS, urmând ca în perioada următoare să predea noi documente care să lămurească aspecte importante în cazuri precum cel al dizidentului Georghe Ursu sau al revoltei de Brașov din 1987.
Romania TV
05 oct. 2017, 08:19
Eduard Hellvig: SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989

„În ciuda numeroaselor afirmații vehiculate deliberat, pot spune cu toată responsabilitatea că SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989 și că întreaga activitate este guvernată de principii și valori pe care le respectăm în orice împrejurare, dintre acestea poate cele mai importante sunt legea și securitatea cetățeanului”, a declarat Eduard Hellvig la inaugurarea programului de master „Studii de securitate globală” de la Universitatea de Vest din Timișoara, potrivit Agerpres.

Directorul SRI a făcut referire la discuțiile purtate în această perioadă în spațiul public despre cazul dizidentului inginer Gheorghe Ursu.

„Au trecut 32 de ani atunci, au trecut 30 de ani de evenimentele de la Brașov din 1987. Și sunt de acord că trebuie odată făcută lumină în aceste cazuri. Eu voi face tot ce ține de mine pentru acest lucru. Vă anunț în premieră că am finalizat în cadrul unor structuri interne specializate procedurile pentru a preda către CNSAS și anume documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, și care sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul controversat. De fapt, conform legii, SRI a predat CNSAS toate dosarele de Consiliu referitoare la cadre stabilite prin sentințe judecătorești ca fiind lucrători ai Securității”, a spus Hellvig.

Directorul SRI a anunțat că pentru perioada următoare va avea loc o reevaluare a tuturor dosarelor care mai sunt în arhiva centrală a Serviciului în vederea identificării documentelor care pot fi predate.

„Generația dumneavoastră are dreptul să cunoască și să înțeleagă trecutul pentru a putea construi împreună viitorul”, a mai spus Hellvig.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
MM Stoica, dezvăluire şoc: „Am probleme de sănătate reale! Mi-a sărit glicemia la meci, a luat-o razna!”
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România