Efectul respingerii de către Băsescu a acordului cu FMI: România se împrumută mai scump VIDEO

Prima de risc a României a crescut iar leul pierde teren în faţa euro, ca urmare a deciziei lui Băsescu de a suspenda memorandumul cu FMI. Efectul este însă destul de limitat.
Romania TV
03 dec. 2013, 10:11
Efectul respingerii de către Băsescu a acordului cu FMI: România se împrumută mai scump VIDEO

Cotaţia CDS pentru Romania (prima de risc) a crescut în urma anunţului de aseară al preşedintelui Băsescu, cu 16 puncte de baza, în timp ce pentru alte ţări din regiune s-a păstrat tendinţa de scădere. Pentru Ungaria şi Croaţia, spre exemplu, cotaţia CDS a scăzut cu trei puncte de bază.

Cotaţia CDS reprezinta prima de risc de pe care ar trebui să o plătească cei care decid să cumpere titluri de valoare emise de statul român şi vor să se asigure împotriva riscului de neplată.

Cursul de schimb a urcat la 4,4666 lei/euro (+0,66% faţă de luni), trecând de nivelul de 4,46 lei/euro pentru prima dată în ultimele două luni, pe rulaje în creştere, potrivit dealerilor, care spun că jucătorii mizează pe termen scurt pe deprecierea leului, ca urmare a suspendării memorandumului cu FMI.

Totuşi, volumele de tranzacţionare sunt mici.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi. El a cerut Guvernului să caute alte măsuri de compensare, în principal prin eliminarea cheltuielilor suplimentare destinate autorităţilor locale, altele decât co-finanţarea proiectelor realizate cu fonduri UE.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi dimineaţă că aşteaptă ca autorităţile române să decidă dacă doresc să modifice măsurile necesare pentru a atinge ţinta de deficit bugetar pe 2014 înainte de a transmite memorandumul Consiliului Executiv al instituţiei financiare internaţionale.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
Mihai Rotaru rupe tăcerea: „Jucătorii au primit banii, conform înțelegerii!” Ce se întâmplă, de fapt, între Coelho și Felgueiras. Exclusiv
Capital.ro
Oferta PPC care schimbă prețul energiei de la o oră la alta. Cine poate beneficia
Playtech.ro
Ce înseamnă „suma minimă de plată” de pe extrasul cardului. Nu este același lucru cu o rată obișnuită
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România a fost zguduită de o nouă mișcare seismică! În ce zonă s-a resimțit și cât de puternică a fost
iamsport.ro
A jucat sub comanda lui Gică Hagi și a dat verdictul în privința ”Regelui”: ”Aveam 7-8 goluri date și eram tot rezervă”
MediaFlux
Gigi Becali, prins pe interzis! Latifundiarul a parcat bolidul de lux fix sub semnul de circulație pentru o vizită la farmacie | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului