El este Mălin-Ștefan, un tânăr nevăzător care nu a renunțat la visul său și a devenit toboșar și maseur! Tânărul în vârstă de 24 de ani locuiește în Cluj-Napoca, unde s-a mutat pentru a-și continua studiile, dar și pentru a fi independent.

Citește și A dat şatra de romi din Baia Mare pe un job la Google în New York. Povestea de viaţă impresionantă a Rowenei Marin, tânăra romă care şi-a depăşit condiţia şi a ajuns să lucreze într-una dintre cele mai mari companii din lume

Alte Articole

Înmormântarea milionarului de la Loto, la mare secret. Apar ...

Programul Rabla Local 2: doar 30.000 de mașini casate în prima ...

Sfârșit cumplit pentru un copil de 13 ani și un bărbat de ...

El este Mălin-Ștefan, un tânăr nevăzător care nu a renunțat la visul său și a devenit toboșar și maseur!

De mai bine de 10 ani este toboșar, iar de-a lungul timpului a cântat la pian, dar și vocal, pentru a câștiga un ban. Mai mult, tânărul scrie versuri și uneori proză, gătește, este maseur și urmează să se angajeze în comerț, asta în timp ce alți tineri de vârsta lui își plâng de milă că nu găsesc un loc de muncă unde să stea cât mai mult și să primească bani din belșug.

În comparație cu acești tineri, Mălin spune că ceea ce face în aceste momente nu reprezintă nici măcar 10% din ce este el, de fapt și că muncește din greu pentru a evolua cât mai mult.

„O să sune clișeic, dar vreau să ajung în punctul în care cea mai mare inspirație să-mi fiu eu. Sunt momente în care îți vine să renunți, dar eu cred mult în simboluri. Phoenix, de exemplu, e mai mult decât o formație pe care o ascult de ani. Simbolul în sine, al păsării ce renaște din cenușă, l-aș încadra printre sursele mele de inspirație. Sunt mai multe, de la oameni până la animeul Naruto. Și el mi-a schimbat viața”, a declarat Mălin-Ștefan, pentru Cluj24. 

„Am terminat grădinița văzând, am început școala cu 5% vedere utilizabilă”

Pasiunea pentru tobe a lui Mălin a început pe când avea vârsta de 15 ani, însă dragostea față de muzică o are încă de la vârsta de șapte ani, atunci când și-a pierdut și vederea.

„Am terminat grădinița văzând, am început școala cu 5% vedere utilizabilă. Nu știu ce chestii s-au întâmplat, nici doctorii nu știu.

Mama vedea că apropiam mult un obiect dacă voiam să îl văd în detaliu, iar atunci când vorbea cu mine, eu îi spuneam că o văd, dar ochii meu erau în alte direcții, ba în sus, ba în jos, ca un fel de strabism.

Una dintre imaginile pe care nu am să le pot uita niciodată e mâna mamei mele peste a mea, ținându-mi pixul în mână și învățându-mă să scriu după mișcarea lui pe foaie. Desenam literele fără să le știu. Mama îmi linia caietele de limba română cu carioci stridente pentru a delimita rândurile.

Învățătoarea, cu care țin legătura și astăzi și pe care o stimez foarte mult, e ca o mamă pentru mine. Ea a dat startul, mi-a zis că pot. Ce scria la tablă scria mare în caiet și pentru mine. Ani întregi a mărit manualele la xerox. Aveam manuale de engleză și franceză în format A3, le îndoiam ca să încapă în ghiozdan și când venea vara, îmi făceam vânt cu ele, atât de mari erau”, a mai spus tânărul.

În prezent, tânărul botoșănenan activează ca toboșar în trupele Behind the Mirror, The Rockstar Sleep Experiment, Order 66, și în cadrul studioului „A society”, unde abordează genuri muzicale precum: rock, pop, reggae, swing, blues, funk, disco, balcanic, rap și trap, colaborând cu un trapper clujean, The Real Homeboy.

„Lucrez cu oameni faini, deschiși, cu poftă de cântat și de aflat lucruri noi. Nu toți au noțiuni teoretice, prin urmare mai apar momente în care eu le explic și ei ascultă. Sunt strict când vine vorba de muzică”, a afirmat Mălin.

Pe lângă facultate și muzică, Mălin a făcut și o postliceală pentru a deveni maseur.

„Eu vreau să privesc cu mâinile”

Cât despre familia sa, Mălin are numai cuvinte de laudă, mai ales la adresa părinților săi despre care spune că l-au făcut un om cu coloană vertebrală, căruia nu îi e frică să spună ce crede și care lasă loc de bună ziua oricând.

„Pentru unii oameni realitatea e greu de acceptat, chiar dacă ești pus în fața faptului împlinit. Ești așezat în postura de analist și nu reușești să empatizezi cu omul. Eu am acceptat demult că nu văd și sunt conștient că în viitorul apropiat nu se va putea remedia asta. Nu mă îmbăt cu apă rece, dar familia mea mustește de o scânteie de speranță.

Eu sunt împăcat și le spun că dacă ei cred asta și nu vor să accepte, sunt mai orbi decât mine. Eu vreau să privesc cu mâinile.

Familia e o resursă de bază pentru mine. Am o relație complicată cu ea, dar nu în sensul rău, pentru că oricât de tensionantă ar fi o situație, nu a existat niciodată un moment în care eu să nu pot apela la părinții mei. Dacă eram certați, nu mă orgoliam în halul în care să nu îi sun, fie că am căzut sau am rămas fără bani.

Poate că nu au venit să îmi spună >, dar au fost în primul rând la concertele mele. Pentru mine, nu e o rușine să o sun pe mama și să îi spun că o iubesc, îmi e rușine să înjur de față cu ea, din respect pentru educația pe care mi-a oferit-o. Prietenii, la rândul lor, nu mă înjură niciodată de mamă. Mai vorbim urât noi între noi, dar totul până la familie.

Când am făcut cover la piesa lui Ian, am avut o reticență, nu știam dacă să le arăt și lor, dar face parte din mine, așa că mi-am făcut curaj să îi arăt tatei, pentru că el e oarecum mai degajat în fața cuvintelor vulgare. Dar părinții niciodată nu le-au folosit în preajma mea. Și tatei, în mod surprinzător, i-a plăcut, a zis că sună bine, a putut să aprecieze rezultatul dincolo de acel aspect.

În schimb, primul meu pahar de whisky l-am baut cu mama. Mi-a zis că mai bine gust acasă să văd cum mă simt, să văd dacă-mi place, decât să mă fac de râs în public. Părinții au avut încredere în a mă lăsa de capul meu singur afară. Dacă spuneam că la 1 sau 6 veneam acasă, mă țineam de cuvânt. Nu mi-au zis niciodată la ce oră să vin.

Iar fratele meu a fost primul vis împlinit. Mi-am dorit să fie băiat și dovada că, de 16 ani, îmi umple viața”, a mai spus tânărul.

Citește și Povestea incredibilă a femeii a cărei transpirație a devenit albastră: „Medicii NU m-au crezut…”