Elena Merișoreanu are probleme de sănătate. Vedeta și-a anulat evenimentele: „Am încredere foarte mare în medici”

30 06. 2022, 22:54

Elena Merișoreanu a ajuns din nou la spital, însă nu pentru o altă problemă de sănătate, ci pentru una existentă deja. Vedeta va fi supusă unei intervenții chirugicale cât de curând.

Ce fel de intervenție chirugicală urmează să facă Elena Merișoreanu

Concret, potrivit propriilor declarații, Elena Merișoarenu urmează să se opereze în sfârșit la picior, iar acum trebuie să facă analizele necesare pentru intervenție. Ea susține că nu e vorba despre o operație grea, însă cea mai grea este recuperarea de după intervenție.

„Nu am pățit nimic, am venit să-mi fac analize. Trebuie să mă operez la picior și îmi fac analize, nu am alte analize, nu am nimic. Nu am probleme. Sunt sănătoasă tun în colo.

Mă pregătesc pentru operație la picior și necesită mai multe analize, nu e o operație grea, sunt pe mâini bune. Eu am încredere foarte mare în medicii noștri, spitalele sunt foarte curate, personalul minunat. Operația nu e grea, e foarte grea recuperarea”, a spus Elena Merișoreanu la Antena Stars.

Citește și: Elena Merișoreanu și Sofia Vicoveanca, revoltate de creşterea vârstei de pensionare. „Creierul acestor oameni nu mai judecă!”

Cântăreața s-a văzut nevoită să își anuleze toate concertele

Elena Merișoreanu a mai adăugat că și-a anulat o parte din evenimente și că nu va cânta nici pe litoral în acest an, mai ales că din cauza problemelor la tiroidă, medicii au sfătuit-o să nu stea în soare.

„Eu nu mă duc pe litoral. Sunt operată de glandă și nu am voie la mare, la soare. Am concerte multe prin țară și le selectez. De o viață numai alerg. Am din ce trăi, am familia aranjată, avem pensii mari. M-au chemat și de Sfânta Marie să cânt pe litoral la un hotel foarte mare unde au și orchestră și le-am zis că nu.

Citește și: Cum arată Elena Merişoreanu după ce s-a operat la ambele picioare

Nu mai îmi place la mare, prefer muntele. Am avut, recent, spectacol la Comarnic, de Ziua Drapelului și a fost extrem de frumos, cu Ionuț Dolănescu, Irina Loghin, Fuego. Lumea e dornică să ne asculte. După atâția ani, lumea mă iubește și mă primește atât de frumos. Sâmbătă am cântat la un eveniment al unei familii extrem de bogate. Am primit mai mult decât la două nunți”, a spus Elena Merișoreanu, potrivit impact.ro.