Elena Udrea, singurul PDL-ist la Iași printre membrii guvernului

Deputatul PDL Elena Udrea este singurul democrat-liberal care a participat la Iași la slujba de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, printre mai bine de jumătate din membrii Guvernului Ponta.
Romania TV
14 oct. 2013, 09:32

Nici președintele PDL Vasile Blaga, dar nici măcar unu dintre cei trei candidați înscriși în cursa internă pentru desemnarea candidatului partidului la președinție nu au reprezentat PDL la prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, una dintre cele mai importante sărbători religioase pentru locuitorii din zona Moldovei.

În timpul mandatului de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea a alocat peste 90 de milioane de lei pentru reabilitarea și valorificarea patrimoniului cultural din Iași. Astfel, 60 de milioane de lei au fost alocate pentru Ansamblul Metropolitan din Iași, al cărui beneficiar a fost chiar Mitropolia Moldovei și Bucovinei, 11 milioane de lei pentru monumentul Biserica Manu din Iași și peste 19 milioane pentru monumentul istoric Sfântul Sava.

Elena Udrea a participat şi duminică la slujba Sf. Cuvioase Parascheva, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Parlamentarul spune că sărbătoarea are o semnificaţie importantă pentru ea. Anul trecut, în ziua de Sf. Parascheva, Udrea şi-a lansat campania electorală pentru alegerile de deputat de Roman.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
El e principala țintă a FCSB-ului în mercato din iarnă: 3 milioane de euro!
Capital.ro
Volkswagen a rechemat mii de mașini electrice în service. Bateriile pot provoca incendii în anumite situații. Ce modele sunt vizate
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT