Emil Boc, după ce CCR a admis sesizarea PSD: „Şi-a depăşit atribuţiile. Se amestecă în politică”

Emil Boc a declarat că judecătorii CCR şi-au depăşit atribuţiile. Primarul din Cluj-Napoca susţine că aceştia "judecă conflicte politice în loc să soluţioneze conflicte juridice de natură constituţională". Declaraţiile fostului premier vin ca reacţia după ce Curtea Constituţională a decis, luni, că există un conflict de natură constituţională între preşedinte şi Parlament.
Romania TV
25 feb. 2020, 06:13
Emil Boc, după ce CCR a admis sesizarea PSD:

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Emil Boc a menţionat că „majorităţile politice se verifică şi se realizează prin vot în Parlament, nu prin declaraţii politice”.

„Curtea Constituţională şi-a depăşit atribuţiile şi judecă conflicte politice în loc să soluţioneze conflicte juridice de natură constituţională. Spre deosebire de CCR, Tribunalul Constituţional din Germania nu se amestecă în politică şi nu soluţionează conflicte politice. Prin nominalizarea lui Ludovic Orban de către preşedintele României ca şi premier desemnat nu s-a creat un conflict juridic de natură constituţională. Nu există un conflict juridic între Parlament şi preşedinte. Preşedintele României, potrivit prerogativelor constituţionale expres menţionate în art 103 alin 1 din Constituţie, a desemnat un candidat la funcţia de prim-ministru. Majorităţile politice se verifică şi se realizează prin vot în Parlament, nu prin declaraţii politice”, a scris Emil Boc.

Citeşte şi: Preşedintele CCR explică decizia în cazul Orban: Nu este normal să pui un premier doar ca să pice

În schimb, fostul premier afirmă că nu ne aflăm într-un blocaj constituţional, iar Parlamentul este obligat să dea un vot pozitiv sau negativ Guvernului.

„Suntem într-un conflict politic determinat de boicotarea de către PSD a votului în Parlament cu privire la Guvern. Situaţia conflictuală poate fi înlăturată imediat prin derularea în Parlament a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la votul de încredere asupra Guvernului. Curtea şi aici greşeste fundamental în condiţiile în care Parlamentul acordă sau nu votul de încredere programului de guvernare şi listei membrilor Guvernului, nu premierului desemnat”, a explicat fostul premier.

Emil Boc crede că a fost stabilit un precedent extrem de periculos atunci când Curtea Constituţională, care este „gardianul Constituţiei” într-un stat de drept, îşi depăşeşte atribuţiile, încalcă Legea fundamentală şi se amestecă părtinitor în jocul politic.

„Conflictele politice, în orice democraţie, se soluţionează prin mijloace politice. Până la urmă, actorii politici răspund în faţa electoratului pentru acţiunile sau inacţiunile lor, nu persoanele numite de către actorii politici”, a menţionat Boc.

Citeşte şi: Emil Boc s-a împrumutat 50.000 de lei pentru campania electorală

Primarul Clujului a dat exemplul Germaniei, unde, conform legii fundamentale, se pot organiza alegeri anticipate dacă dacă o moţiune de încredere solicitată de către Cancelarul Federal este respinsă de către majoritatea membrilor din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei.

„În aceste condiţii, preşedintele Germaniei, la propunerea Cancelarului, poate dizolva Bundestagul şi provoca alegeri anticipate. În anul 2005, cancelarul Schroder, care a dorit în mod explicit organizarea de alegeri anticipate în Germania, a solicitat un vot de încredere Bundestagului şi a cerut în mod expres parlamentarilor din propriul partid să nu susţină moţiunea de încredere pentru ca aceasta să fie respinsă şi, în consecinţă, să se întrunească acea condiţie constituţională pentru a se putea ajunge la alegeri anticipate. În consecinţă, moţiunea de încredere solicitată de cancelar a fost respinsă, cu sprijinul parlamentarilor din partidul cancelarului”, a precizat Emil Boc.

Boc a amintit că opoziţia germană din Bundestag a atacat la Tribunalul Constituţional hotărârea Bundestagului de a respinge a moţiunea de încredere, invocând faptul că, în mod deliberat, cancelarul a utilizat prevederea constituţională pentru a se ajunge la alegeri anticipate, contrar spiritului şi textului Constituţiei Germaniei.

„Tribunalul Constituţional din Germania a respins sesizarea opoziţiei şi a considerat că nu este de competenţa ei să judece conflictele politice. Textul Constituţiei, spune Tribunalul Constituţional din Germania, a fost respectat. În România, într-o situaţie politică asemănătoare ca problematică cu cea din Germania anului 2005, CCR sfidează textul Constituţiei noastre, îşi abandonează rolul de gardian al Constitutiei şi se amestecă în jocul politic intern, fapt absolut inacceptabil într-o democraţie”, a conchis Emil Boc.

Curtea Constituţională a stabilit, luni, că există conflict juridic de natură constituţională între Preşedinţie şi Parlament din cauza desemnării lui Ludovic Orban în funcţia de premier de către şeful statului Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: NU voi desemna un premier PSD, NU vom avea guvern de uniune naţională

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Jucătorul important de la Dinamo, transfer la Benfica. „3.000.000 de euro”
Capital.ro
Lumea muzicii a pierdut o adevărată legendă. Era iubit în toată lumea: S-a stins după o luptă lungă
Playtech.ro
Ce radare monitorizează depășirea vitezei pe șoselele din România. Zonele în care poţi lua uşor amenzi
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a fost și el la un pas
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Un bărbat a dezvăluit ce este viața de apoi. Ce a văzut după ce inima i s-a oprit
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj