ÎPS Teodosie a oficiat o slujbă la care au participat câteva sute de oameni, fără mască şi fără distanţare

Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat miercuri seara o slujbă la care au participat câteva sute de oameni în condiții de zero distanțare socială sau măști de protecție. Slujba a avut loc la o mănăstire din satul Gheorghițeni, comuna Dorna Arini din județul Suceava.
Romania TV
09 iul. 2020, 14:59
ÎPS Teodosie a oficiat o slujbă la care au participat câteva sute de oameni, fără mască şi fără distanţare

În clipul postat pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului se poate vedea cum oamenii care au participat la slujbă nu au respectat nicio măsură de protecție. 

Credincioşii fără mască s-au înghesuit să ajungă la altar, sărută icoanele din interiorul mănăstirii din Suceava, unde Părintele Teodosie a ţinut slujba. 

Reamintim că, în luna mai, arhiepiscopul Teodosie şi alţi doi preoţi erau acuzaţi de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce au împărtășit mai multe persoane cu aceeași linguriță. În urma cercetărilor efectuate, Parchetul Curţii de Apel a dispus, pe data de 14 mai, clasarea unei plângeri penale împotriva lui Teodosie şi a altor preoţi, acuzaţi de zădărnicirea combaterii bolilor, în contextul săvârşirii tainei împărtăşaniei cu o singură linguriţă şi din acelaşi potir, pentru mai mulţi credincioşi

La mijlocul lunii iunie, BOR a transmis că oficierea slujbelor religioase în interiorul bisericilor, cu participarea credincioșilor trebuie să se desfășoare cu respectarea unor reguli de distanţare socială. Mai exact, păstrarea unei distanţe de 2 m în orice direcţie între credincioşi, sau obligativitatea folosirii măştilor de protecţie pentru preoţi şi credincioşi la spovedanie, ca şi pentru toţi participanţii la slujbe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT