EUROPARLAMENTARE 2019: MAE a anunţat câte buletine de vot trimite în străinătate pentru cele 441 de secţii de votare

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a început expedierea materialelor necesare votării în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European şi referendumul naţional, urmând a fi trimise peste patru milioane de vot. Vor fi distribuite câte 1.333.500 de buletine de vot pentru alegerea candidaţilor României în Parlamentul European, pentru întrebarea nr. 1 de la referendumul naţional, respectiv pentru întrebarea nr. 2 de la referendumul naţional. În străinătate vor fi amenajate 441 de secţii de votare.
Romania TV
17 mai 2019, 09:18
EUROPARLAMENTARE 2019: MAE a anunţat câte buletine de vot trimite în străinătate pentru cele 441 de secţii de votare

„Ministerul Afacerilor Externe a început expedierea materialelor necesare votării către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în vederea asigurării bunei desfăşurări în cadrul secţiilor de votare din străinătate a alegerilor europarlamentare şi a referendumului naţional din 26 mai. Menţionăm că este cel mai mare număr de buletine de vot distribuite secţiilor de votare din străinătate la un proces electoral, Ministerul Afacerilor Externe asigurându-se că vor fi îndeplinite toate condiţiile pentru ca votul la scrutinele din 26 mai 2019 să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”, a transmis, vineri, MAE.

Pentru cele 441 secţii de votare înfiinţate pentru alegătorii români din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe va trimite 4.000.500 de buletine de vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendumul naţional. Vor fi distribuite câte 1.333.500 de buletine de vot pentru alegerea candidaţilor României în Parlamentul European, pentru întrebarea nr. 1 de la referendumul naţional, respectiv pentru întrebarea nr. 2 de la referendumul naţional.

„Numărul buletinelor de vot a fost stabilit ca urmare a estimărilor realizate de misiunile diplomatice, ţinând cont de prezenţa la vot la procesele electorale anterioare şi distribuţia teritorială a comunităţilor româneşti, precum şi de estimările privind intenţia participării la vot realizate pe baza informaţiilor transmise şi a intenţiilor exprimate de cetăţenii români în cadrul consultărilor pe care misiunile diplomatice ale României le-au organizat cu comunităţile româneşti din străinătate”, a precizat MAE.

Odată cu buletinele de vot, Ministerul Afacerilor Externe expediază şi celelalte materiale necesare votării: timbre autocolante, ştampile cu menţiunea „VOTAT”, ştampile de control, modele de liste electorale suplimentare şi de procese-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării.

Lista secţiilor de votare organizate în străinătate şi adresele locurilor de desfăşurare a votării pot fi consultate pe pagina de internet a MAE.

La data de 26 mai 2019, odată cu alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, va avea loc şi referendumul naţional convocat de Preşedintele României. La referendum se va vota în aceleaşi secţii de votare organizate pentru alegerile europarlamentare. Alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele.

La referendumul naţional vor fi utilizate două buletine de vot, corespunzătoare celor două întrebări supuse referendumului.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că a comandat, în total, pentru secţiile care vor fi deschise în ţară şi în străinătate la alegerile europarlamentare, 21.437.959 de buletine de vot, 19.846.745 de timbre autocolante şi 95.797 de ştampile cu menţiunea „VOTAT”.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Marele secret al Ștefaniei Szabo a fost dezvăluit! Medicul din Buzău ar fi avut o relație cu un bărbat cu familie: ”Părea să o apese”
Fanatik.ro
Anamaria Prodan, mândră de iubitul său, Ronald Gavril. Mesajul transmis după ce sportivul a oferit un nou K.O.
Capital.ro
Obligație la bloc pentru asociația de proprietari. Locatarii ce achită cu numerar trebuie să solicite: Se eliberează chitanțe separate
Playtech.ro
Lista completă a pensionarilor scutiți de CASS în 2026. Cine nu trebuie să plătească contribuția și cum se aplică regula
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Salariul minim ar urma să fie înghețat în 2026. Ordonanța de urgență pregătită de Executiv
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLiga, atac necruțător la adresa lui Ciolacu: ”A câștigat fiica unui PSD-ist prins că fura și la noi, deci nu mă surprinde scorul de la Buzău”
MediaFlux
536 de lei la pensie. Anunțul Casei Naționale de Pensii pentru aproape un milion de români
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Ce este tractografia RMN și cum ajută la înțelegerea afecțiunilor neurologice