EXAMEN REZIDENŢIAT 2019. Emoţii pentru peste 8.800 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie

Peste 8.800 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie susţin, duminică, examenul de rezidenţiat. Proba se desfăşoară în şase centre universitare, pe durata a 4 ore.
Iulian Tudor
08 dec. 2019, 05:55
EXAMEN REZIDENŢIAT 2019. Emoţii pentru peste 8.800 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie

Ministerul Sănătăţii organizează, duminică, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie şi, la fel ca în anii trecuţi, examenul se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, scrie news.ro.

Citeşte şi REZULTATE REZIDENŢIAT 2019 UMF BUCUREŞTI. Emoţii pentru 3200 de absolvenţi de la Carol Davila. Totul despre REZIDENŢIAT 2019

„Cele 6 centre universitare îndeplinesc condiţiile pentru organizarea concursului de intrare în Rezidenţiat, dar şi pentru pregătirea unui număr suplimentar de
rezidenţi. Am cerut ca acest concurs să se desfăşoare în spiritul corectitudinii şi
al transparenţei, principiile acestei guvernări. Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar, în condiţiile în care resursa umană este deficitară căutăm soluţii ca toţi absolvenţii care reuşesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, să fie admişi. Urez succes tuturor participanţilor la concurs şi îi asigur de tot suportul noii echipe a Ministerului Sănătăţii”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii.
Candidaţii trebuie să rezolve un test grilă cu 200 de întrebări, pe durata a patru ore.

Ministerul Sănătăţii a transmis recomandări pentru candidaţii care susţin examenul.

„Pentru accesul în sala de concurs, candidaţii se vor legitima cu buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cetăţenii străini vor avea asupra lor paşaport / act de identitate – în termen de valabilitate. Acesta poate fi însoţit, după caz, de certificat de înregistrare sau permis de şedere. Candidaţii sunt rugaţi să se asigure că vor ajunge în timp util la sala de concurs, indiferent de condiţiile meteo. Candidaţii care şi-au schimbat numele între dată înscrierii şi dată concursului vor avea asupra lor acte doveditoare: certificat de căsătorie, hotărâre judecătorească etc”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

În această sesiune au depus dosarele pentru participare la concurs un număr de 8.876 tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie (6.283 medicină, 1.740 medicină dentară, 853 farmacie).

Aceştia candidează pe un număr de 4.710 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire (3.960 locuri şi posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară şi 256 farmacie şi 96 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI).

Pentru această sesiune, Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 558 numărul posturilor şi locurilor pe domeniul medicină, faţă de numărul de absolvenţi.
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că se caută soluţii pentru ca toţi cei care obţin minim 60% din punctajul maxim pe fiecare domeniu să fie admişi ca rezidenţi.

Din data de 5 decembrie 2019 s-a afişat pe site-ul www.rezidenţiat.ms.ro
(http://www.reziden%C8%9Biat.ms.ro) şi pe site-urile facultăţilor de medicină şi
farmacie repartizarea candidaţilor pe săli în funcţie de domeniul pentru care s-au
înscris.

În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de
candidaţi în funcţie de punctajul obţinut. Între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenţi vor semna contractele individuale de muncă cu unităţile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiţia pe clinici de pregătire.

Încadrarea în unităţile medicale ca rezidenţi este prevăzută în 1 februarie 2020.

Examenul de rezidenţiat a fost programat iniţial pentru 17 noiembrie, fiind amânat din lipsa unui ministru al Educaţiei care să semneze trei dintre ordinele necesare organizării.

viewscnt

DailyBusiness
Cătălin Drulă îl acuză pe Ciprian Ciucu de faptul că a condus campania digitală a PNL în vremea în care liberalii l-au promovat pe Călin Georgescu pe TikTok
Spynews
Marina Voica, afectată de criza apei din Prahova! Cum face artista față situației
Fanatik.ro
Directorul ESZ Prahova, atac la ministrul mediului după amenințările cu desființarea societății: „Și-a numit un om la Apele Române și nu vrea să-l pună să plătească”
Capital.ro
Suspendarea permisului de conducere sau a înmatriculării mașinii. Cum se aplică fiecare sancțiune. Ghid pentru șoferi
Playtech.ro
„Comfort” sau „confort”: care este forma corectă în limba română, mulți scriu ca în engleză
Adevarul
Rusia testează o rachetă nucleară gigantică pentru a intimida Occidentul. Aceasta s-a prăbușit după câteva sute de metri
wowbiz.ro
Ionel Ganea nu mai e om, la 6 luni după ce și-a pierdut băiețelul. Dezvăluirea care sfâșie inimile tuturor. Marius Șumudică: „Vorbea și plângea…”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Orașul din România unde meteorologii anunță nu mai puțin de 20 de zile cu ninsoare, în luna decembrie
iamsport.ro
Acuză direct că meciul dintre Farul și FCSB a fost aranjat: ”Blat ca pe vremuri, bă, nu s-a schimbat nimic!”
MediaFlux
Prime de Crăciun de până la 1.000 de lei. Ce alte beneficii vor primi angajații
stirilekanald.ro
Elevă de clasa a IX-a, răpită, bătută și umilită de 6 colege din cauza unui băiat! I-au furat telefonul și au agresat-o minute întregi pe o stradă din apropierea școliI
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje