EXCLUSIV Primele imagini din apartamentul în care au fost ucişi cei doi ostatici

Au apărut primele imagini din apartamentul în care au fost sechestraţi şi apoi ucişi cei doi electricieni. Înainte să-i omoare, bărbatul în vârstă de 68 de ani i-a lăsat pe muncitori să-şi ia adio de la familiile lor.
Loredana Brumă
03 mart. 2021, 11:10
EXCLUSIV Primele imagini din apartamentul în care au fost ucişi cei doi ostatici
Primele imagini din apartamentul în care au fost ucişi cei doi ostatici

Primele imagini din apartamentul în care au fost ucişi cei doi ostatici. Au apărut primele imagini din casa în care au fost sechestraţi, apoi ucişi cei doi muncitori.

Primele imagini din apartamentul în care au fost ucişi cei doi ostatici

Oficialii IGPR au declarat, la Oneşti, că agresorul a sunat de trei ori la 112 şi a purtat discuţii telefonice cu operatorul, dar şi la faţa locului, cu adjunctul şefului Poliţiei Oneşti şi cu negociatorul ajuns la locul unde cei doi erau sechestraţi după mai bine de o oră de la anunţarea incidentului.

Primul apel la 112 a fost la 11.47, făcut de bărbat care ameninţa că va folosi un cuţit şi că are o problemă cu un litigiu. Apelul s-a întrerupt când a fost transferat, iar primul echipaj ajuns acolo la 11.52. La ora 11.55 s-a constituit grupa operativă formată din 17 poliţişti, un negociator şi o echipă de intervenţie de la SAS Bacău. A fost informat şi un procuror de la Parchetul Judecătoriei Oneşti.

Citeşte şi Criminalul de la Oneşti şi-a pus victimele să-şi sune familiile înainte să le omoare

Directorul adjunct al Direcţiei Investigaţii Criminale din Poliţia Română, comisarul şef Gheorghe Cristian, a explicat că adjunctul Poliţiei Oneşti îl cunoştea pe bărbat şi a încercat să discute cu el, pentru a detensiona situaţia, spunând că îi va pune la dispoziţie o hotărâre judecătorească.

Negociatorul a fost chemat din timpul liber, celălalt negociator din Bacău fiind în concediu medical.

Ulterior la faţa locului a ajuns şi Şeful Poliţiei Oneşti. Negociatorul a ajuns la ora 13:53, iar din acel moment negociatorul a preluat discuţiile cu agresorul.

„Vă pot transmite faptul că negociatorul a fost chemat de urgenţă la serviciu, acesta fiind liber, celălalt negociator fiind concediu medical. La nivelul structurii din Bacău sunt doi negociatori”, a declarat comisarul şef Gheorghe Cristian.

La ora 14:01 a fost solicitat sprijinul ISU Bacău, iar la faţa locului au fost trimise o autoscară şi echipaje medicale.

La 14:38 agresorul a sunat iar la 112 şi a anunţat că are două persoane legate şi a solicitat să i se restituie actul de proprietate al apartamentului pe care l-a deţinut sau 300.000 de euro, ameninţând că dacă aude mişcări va executa ostaticii. Operatorul de la 112 a cerut să vorbească cu unul dintre sechestraţi, iar acesta a precizat că a fost ameninţat că va fi ucis dacă se aud mişcări pe stradă sau la uşa apartamentului. Apelul a durat 5 minute şi 41 de secunde.
Oficialii Poliţiei au menţionat că autorităţile nu au găsit un partener în familia agresorului, atunci când echipa de negociere a încercat să ia legătura cu soţia bărbatului aceasta anunţând că „îşi susţine soţul în toate demersurile sale”.

La ora 16:39 agresorul a apelat din nou 112 cerând să i se facă legătura „cu persoane mai importante” pentru că nu are nevoie de Poliţie. Timp de peste 12 minute, operatorul de la 112 a încercat să îl calmeze, însă la scurt timp situaţia a degenerat.

După mai bine de cinci ore în care i-a ţinut sechestraţi pe cei doi muncitori, în atitudinea agresorului s-a produs „un declic”, susţin anchetatorii. Tot în acel moment una dintre victime a încercat să scape.

Citeşte şi Noi detalii despre starea de sănătate a criminalului de la Oneşti. Când va putea fi audiat

Iniţial, forţele de intervenţie au folosit cartuşe de cauciuc care au lovit mâna agresorului, făcându-l să scape arma.

„Intervenţia forţelor de ordine s-a realizat imediat ce zgomotul şi strigătele din apartamentul vizat au făcut să se înţeleagă că agresorul a trecut la fapte. Nu s-a ezitat niciun moment”, susţin reprezentanţii Poliţiei. Ei explică faptul că de îndată ce şi-au dat seama că lucrurile devin violente în interiorul apartamentului, echipele de la faţa locului au început să spargă uşa cu un berbec, în paralel altă echipă intrând pe o fereastră.

Poliţiştii precizează că gloanţele trase de poliţişti nu au atins victimele, nici cele letale, nici cele din cauciuc.

Oficialii Poliţiei Române mai precizează că bărbatul care a ucis avea patru condamnări, în anii 1987, 1991, 1993 şi 2010. Ultima condamnare a fost primită în Italia, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. Cu toate acestea, oficialii Poliţiei afirmă că nu au avut indicii, nici din trecutul infracţional al acestuia, nici din partea medicilor, care să arate că bărbatul ar fi putut trece la faptele violente.

„Nu ne-a atestat un comportament violent. Verificările care s-au făcut la familie, în mediile frecventate, nu spuneau nimic că el ar putea avea un declic, sau o explozie, între ghilimele, ca să facă acest gest. La un moment dat fusese adus într-un punct favorabil poliţiştilor şi favorabil situaţiei în sine, pentru că acceptase să intre în contact cu noi, părerea mea, că la momentul dinaintea incidentului prin care el a trecut la violenţe nu ne-a spus nimic în acest sens, că ar putea să aibă aşa ceva”, au afirmat sursele citate.

Reprezentatul IGPR a precizat că au fost făcute verificări şi medicale, dar „nimic nu ne-a condus la concluzia că la un moment dat el ar putea să se exteriorizeze aşa”.

Poliţistul a menţionat că soţia bărbatului „i-a transmis că face bine ceea ce face”, motiv pentru care pe numele ei anchetatorii au formulat o propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii au menţionat că nu se cunoaşte modul în care bărbatul de 68 de ani a reuşit să îi imobilizeze pe cei doi muncitori pe care în final i-a ucis.

Poliţiştii au explicat totodată şi că la folosirea lunetiştilor sau a grenadelor ori a altor astfel de mijloace de intervenţie trebuie luate în calcul toate elementele situaţiei.

„Timpul care ar fi costat această pătrundere prin efracţie ar fi fost prea lung şi riscai nişte chestii care puteau să degenereze motiv pentru care a trebuit să-l aducem pe individ într-o stare în care să poată dialoga”, a explicat unul dintre reprezentanţii Poliţiei.

„Nu suntem aici dacă poliţiştii de la IPJ Bacău şi-ar fi făcut treaba ca la carte”, a concluzionat unul dintre oficialii Poliţiei Române.

El a precizat că nu se poate pronunţa cu privire la eventuala vinovăţie a vreunuia dintre cei care au intervenit, însă dă asigurări că cei care au greşit vor plăti.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Cum uzi corect vinetele ca să nu fie amare. Trucul simplu care te ajută să ai o recoltă bogată
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
Playtech.ro
Obiectul pe care nu ai voie să îl ţii în maşina vara. Se dau amenzi de mii de lei, toţi şoferii ignoră regula
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Fals grosolan în România. Nimic nu e adevărat
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
Ștefan Mandachi, prima REACȚIE după ce iubita cu care are un copil a cerut ordin de protecție împotriva lui: 'Declar cu toată fermitatea!'
Playsport.ro
Uimirea unui tânăr din Danemarca atunci când i-a cunoscut pe părinţii iubitei sale românce. „Nu știu e normal așa ceva”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicală. A murit un celebru artist. A lăsat în urmă o moștenire artistică de neînlocuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Putin e scos din minți! Lovitura decisivă dată de UE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei