Expert Forum: Nu am identificat un efort sistematic de fraudare a alegerilor din 26 mai

Reprezentanţii Expert Forum, audiaţi miercuri la comisia parlamentară pentru investigarea eventualelor fraude la alegerile din 26 mai 2019, au declarat că, din datele pe care organizaţia le deţine, nu a fost identificat "un efort sistematic de fraudare a alegerilor europarlamentare".
Filip Stan
10 iul. 2019, 13:41
Expert Forum: Nu am identificat un efort sistematic de fraudare a alegerilor din 26 mai

„Noi credem că mare parte dintre problemele care se leagă de subiectul acestei comisii sunt cauzate de modul în care arată legea electorală, neconcordanţele între legile electorale, modificările frecvente şi modul în care cei care gestionează procesul, adică preşedinţii birourilor electorale, înţeleg ceea ce trebuie să facă. Din datele pe care noi le deţinem nu am reuşit să identificăm un efort sistematic de fraudare a alegerilor. Concluziile noastre ne arată că, de fapt, şi ce există în procesele verbale, acele diferenţe, se datorează neînţelegerii procedurilor, se datorează formularelor diferite pentru diverse tipuri de alegeri. Având trei formulare, preşedinţii s-au încurcat între ele. Se poate vedea din unele dintre ele cum au inversat pur şi simplu cifrele, pentru că se uitaseră pe unul, se uitaseră pe altul, apoi nu mai ştiau ce înseamnă. Şi diferenţe de terminologie – avem cuvântul persoană, avem cuvântul alegător, iar un preşedinte de secţie de votare care face asta trei zile, plus o instruire care durează câteva ore, cred că poate să înţeleagă destul de greu ce are de făcut, mai ales dacă este la prima experienţă. Nu avem în momentul acesta motive să credem că au existat încercări sistematice de a modifica rezultatele sau modul în care se întâmplă procesul electoral, în mod semnificativ”, a precizat Septimius Pârvu, reprezentant Expert Forum, citat de Agerpres.

El a adăugat că Expert Forum a avut, la alegerile din 26 mai, aproximativ 1.200 de observatori în 627 de secţii la procedura de deschidere, în 2.547 de secţii în timpul votării şi în 577 de secţii la procedura de închidere.

Citeşte şi: Cinci experţi desemnaţi de Comisia specială privind europarlamentarele vor verifica sistemul informatic de la vot

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT