Explozie într-un bloc din Constanţa: mai multe apartamente avariate, o femeie rănită

O femeie a fost rănită şi transportată luni la spital după ce în apartamentul său, situat la primul etaj al unui bloc din municipiul Constanţa, s-a produs o explozie în urma unor acumulări de la gaze de la o butelie, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".
Iulian Tudor
11 feb. 2019, 11:48
Explozie într-un bloc din Constanţa: mai multe apartamente avariate, o femeie rănită

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, victima, în vârstă de 63 de ani, a suferit arsuri pe faţă, precum şi pe membrele superioare şi inferioare, fiind în stare de conştienţă.

La locul producerii exploziei s-au deplasat două autospeciale de stingere ale ISU şi 17 pompieri, în condiţiile în care explozia nu a fost urmată de incendiu.

Mai mulţi locatari din bloc au ieşit singuri din locuinţe în urma celor petrecute, ulterior aceştia revenind în apartamente.

În afara apartamentului în care s-a produs explozia, au mai fost avariate uşile locuinţelor de la parterul şi primul etaj al imobilului, fiind, totodată, sesizaţi reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Din primele verificări ale pompierilor a reieşit că, cel mai probabil, cauza exploziei este o acumulare de gaze de la o butelie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
El e „bărbatul” de care Gigi Becali are nevoie la FCSB! Cum și-a câștigat noua feblețe a patronului respectul în vestiar
Capital.ro
România face un nou pas spre euro. Anunțul făcut de președintele Nicușor Dan: Există acord politic
Playtech.ro
Regulile pe care trebuie să le respecți pe Autobahn, autostrăzile celebre din Germania. Ce este interzis și ce amenzi riști
Adevarul
Clasamentul serviciilor de informații din Europa, în funcție de performanță. Pe ce loc se s-a clasat România?
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Motociclist cuprins de foc, în județul Cluj. Bărbatul și-a pierdut viața pe loc, după ce a fost izbit de un TIR
iamsport.ro
Dorin Goian a numit fotbalistul care ar fi ”un mare câștig” pentru FCSB: ”Are nevoie de cineva de calibrul și valoarea lui”
MediaFlux
Energie gratis timp de patru ore, din luna august. Soluția propusă consumatorilor de către unul dintre furnizori
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România