Explozie PUTERNICĂ în faţa unui oficiu poştal din Roma UPDATE

Autorităţile italiene au anunţat vineri dimineaţă că o explozie a avut loc în faţa unui oficiu poştal din Roma. În acest moment nu există informaţii despre posibile victime, iar o maşină a fost avariată în urma exploziei de pe strada Marmorata, situată în apropiere de atracţia turistică numită Piramida lui Cestius, transmite La Repubblica.
Iulian Tudor
12 mai 2017, 08:19
Explozie PUTERNICĂ în faţa unui oficiu poştal din Roma UPDATE

UPDATE. Autorităţile italiene suspectează grupări anarhiste care au vrut să transmit un mesaj antiimigranţi pentru dubla explozie de vineri, din faţa unui oficiu postal din Roma, relatează La Repubblica.

Potrivit cotidianului, în ultima perioadă Poşta a fost luată în vizor pentru că, împreună cu societatea Mistral Air, se ocupă de transferul migranţilor.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, dispozitivul care a provocat exploziile consta într-o cutie de plastic ce avea în ea două sticle cu lichid, probabil benzină, şi un timer.

Anchetatorii au prelevat fragmente din bomba improvizată pentru a le analiza.

„Flăcările au fost stinse de angajaţii (oficiului poştal – n.r.), cu un extinctor, după ce au auzit explozia. Dispozitivul nu a fost foarte puternic, format din maximum un litru de lichid inflamabil. Câteva bucăţi în flăcări au ajuns pe capotele a două maşini, fără a provoca pagube importante”, a declarat şeful Biroului pentru Prevenire şi Intervenţie din cadrul Poliţiei, Massimo Improta.

El a precizat că ofiţerii verifică şi filmările de pe camerele de supraveghere din zonă.

Nicio persoană nu a fost rănită în explozia de pe strada Marmorata, situată în apropiere de atracţia turistică numită Piramida lui Cestius.

 

Toate ipotezele sunt luate în considerare, inclusiv cea a unui pachet poştal încărcat cu materiale explozibile.

Echipele de pompieri au intervenit deja pe strada Marmorata.

De asemenea, autorităţile au oprit accesul persoanelor în zona oficiului poştal din cartierul Aventino.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cine e miliardarul secret din spatele Universității Craiova: „S-a supărat cu Rotaru, dar dă bani în continuare. E peste Gigi Becali”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT