Fechet, despre Rabla Plus 2024: Interes foarte mare la persoanele juridice şi autorităţile publice. Au reuşit să epuizeze bugetul în 16 minute

Ministrul Mediului anunţă, de asemenea, o ”mare veste”, respectiv prima maşină electrică românească.
Filip Stan
21 mart. 2024, 23:12
Fechet, despre Rabla Plus 2024: Interes foarte mare la persoanele juridice şi autorităţile publice. Au reuşit să epuizeze bugetul în 16 minute

Rabla Plus 2024: Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi seară, cifrele pentru Programul Rabla Plus la persoane fizice sunt mai scăzute decât la ediţiile anterioare, întrucât a scăzut subvenţia, dar programul a suscitat un interes foarte mare din partea persoanelor juridice şi din partea autorităţiloe publice. Acestea au epuizat foarte repede bugetul, ceea ce este o bucurie, dar aduce şi nemulţumiri, fiind necesare modificări.

Rabla Clasic şi Rabla Plus 2024. Fondurile Rabla pentru companii și instituții, epuizate în două ore

Mircea Fechet a vorbit, joi seară, la Digi 24, despre Programul Rabla Plus, care a suscitat un interes mai mic din partea persoanelor fizice, având în vedere că subvenţia a scăzut: ”Era de aşteptat ca odată scăzută subvenţia să avem o uşoară atenuare în numărul de autovehicule achiziţionate de persoanele fizice, în special”.

Ministrul a precizat, însă, că interesul persoanelor juridice şi al autorităţilor publice a fost foarte mare. ”Am văzut un interes foarte mare pentru persoanele juridice, la fel cum am văzut un interes formidabil din partea autorităţilor publice locale. Ele au reuşit să epuizeze bugetul în doar 16 minute, dacă îmi amintesc eu bine, ceea ce ne bucură pe de o parte, pe de altă parte, ne face în viitor să regândim cumva aceste chestiuni, pentru că un buget epuizat în minute generează şi foarte mulţi nemulţumiţi. Ori nu acesta este rolul vreunui program cu finanţare din AFM”, a mai declarat ministrul Mediului.

Rabla 2024. Primă de casare majorată la 120.000 de lei pentru maşinile electrice
Acesta apreciază că, dacă va exista un interes mai ridicat, programele vor fi adaptate din mers.  ”Ne vom adapta din mers. Vom lua banii de la persoanele fizice şi îi vom transfera către firme, pentru că, până la urmă, o firmă cu un autoturism electric, statistic vorbind, face mult mai mulţi kilometri decât un autoturism în proprietatea unei persoane fizice, că e folosită la curierat, la delivery, la alte tipuri de de transport, mai ales în oraş”.

Ministrul anunţă, de asemenea, o ”mare veste”, respectiv prima maşină electrică românească. ”Marea veste pe care am primit-o chiar în această săptămână este că în România în sfârşit se va produce un autoturism electric. Acest lucru se va întâmpla anul acesta şi cred că e o mare veste pentru Ministerul Mediului, dar şi pentru toate celelalte ministere sau pentru români în general, pentru că sufeream la acest capitol. Primele trei autoturisme finanţate erau făcute fie în China, fie în Statele Unite ale Americii”, a mai declarat Mircea Fechet.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România