Ferguson vrea încă trei ani la Manchester United

Managerul scoţian al Manchester United, Sir Alex Ferguson, vrea să rămână în funcţie încă trei sezoane, conform unui interviu acordat, sâmbătă, site-ului clubului său, în ziua în care a împlinit 70 de ani, informează AFP, citat de Mediafax.
Romania TV
31 dec. 2011, 18:13
Ferguson vrea încă trei ani la Manchester United

„Vreau să rămân încă trei ani, atât timp cât sunt sănătos, atât timp cât îmi place şi atât timp cât am sentimentul că echipa progresează”, a spus Ferguson.

Scoţianul, care este de 25 de ani la club, s-a declarat motivat de faptul că încă mai poate câştiga trofee.

„Trebuie să continuăm să dominăm campionatul şi să câştigăm din nou Liga Campionilor. Deja am câştigat de două ori, dar ar fi minunat să mai câştig”, a spus el.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT