Fiica ministrului Educației, Valentin Popa, postare revoltătoare: „Baftă, fraierilor, ştim ce pică la BAC”

Una dintre fiicele ministrului Educaţiei, Valentin Popa, este în centrul unui scandal uriaş. Tânăra, care susţine anul acesta examenul de Bacalaureat, apare într-o fotografie în care face gesturi obscene. Un mesaj de-al unuia dintre colegii săi a revoltat pe toată lumea.
Romania TV
25 iun. 2018, 14:05
Fiica ministrului Educației, Valentin Popa, postare revoltătoare:

Poza a fost postată pe reţelele sociale de către unul dintre colegii fetei, cu mesajul „Baftă, fraierilor, ştim ce pică”.

Contactat de Antena 3, ministrul Educaţiei s-a arătat revoltat şi a susţinut că orice insinuări pe acest subiect sunt minciuni.  „Să știți că și eu l-am sunat pe domnul ministru pentru că voiam să am un punct de vedere autorizat. Nu susține că ar fi reală această poză, inclusiv cu ce scrie acolo. Mi-e greu să comentez având în vedere că nu am certitudinea că poza e reală și că textul aparține domnișoarei. Mi-a spus că poza nu e reală și e foarte revoltat pe ce a apărut în spațiul public”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Asociatiilor de părinți.

Si fiica cea mică a Ministrului Educației a susținut anul acesta un examen important, Evaluarea Națională. Adolescenta a fost notată cu 9,70 la limba și literatura română, 9,60 la matematică, figurând în statistici cu o medie a examenului de 9,65, conform monitorulsv.ro.

Fiica șefului de la Educație a absolvit Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. ”Rechinul” a făcut show în serii. „Fără nicio aroganță, sunt foarte bine pregătit. Mă pot apropia de record”. Exclusiv
Capital.ro
Ultimul grup al Termocentralei Turceni urmează să fie închis. Sindicaliștii avertizează: „Ar băga țara în haos”
Playtech.ro
Cât contribuie lunar românii la Pilonul 2 și ce s-a întâmplat cu banii. Fondurile anunță un câștig record
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în această dimineață, pe DN 1! O persoană a fost vătămată, iar traficul a fost redirecționat
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat