Firmele din HoReCa pot ataca în instanţă Hotărârea de Guvern care instituie starea de alertă

Deţinătorii de afaceri care se simt discriminaţi faţă de alţi antreprenori, care şi-au putut redeschide afacerile după încetarea stării de urgenţă, pot ataca în instanţă Hotărârea de Guvern prin care se instituie starea de alertă.
Filip Stan
18 mai 2020, 13:44
Firmele din HoReCa pot ataca în instanţă Hotărârea de Guvern care instituie starea de alertă

Articolul 42 din ordonanţă prevede posibilitatea atacării în contencios administrativ a hotărârii de guvern prin care se instituie starea de alertă.

„Hotărârile prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, se publică în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective şi intră în vigoare la data publicării. Hotărârile prevăzute la alin. (1) se aduc neîntârziat la cunoştinţă populaţiei prin mijloacele de comunicare în masă, se difuzează pe posturile de radio şi de televiziune în cel mult două ore de la adoptare şi sunt retransmise în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de alertă. Hotărârile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate în condiţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ”, prevede OUG 68/2020.

Legea contenciosului administrativ oferă posibilitatea celor vătămaţi nu numai să obţină anularea hotărârii în instanţă, dar şi repararea pagubei create.

„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”, prevede legea 554/2004.

De asemenea, legea permite Avocatului Poporului să facă propria anchetă, iar dacă apreciază că ilegalitatea actului nu poate fi înlăturată decât prin justiţie, atunci poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de pe raza domiciliului petentului. În acest caz, petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând să fie citat în această calitate.

Legea dă posibilitatea şi Ministerului Public să se autosesizeze atunci când constată restrângerea unor drepturi prin exces de putere.

„Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate. (5) Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente”, mai prevede Legea 554/2004.

Citeşte şi Guvernul a stabilit data la care se vor deschide terasele. Când va începe sezonul estival în România

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Miliardele pentru Neptun Deep trec prin Bahamas. Statul român pompează 800 de milioane de dolari într-un paradis fiscal pentru gazul din Marea Neagră
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Trebuie să declare la asociația de proprietari în termen de 10 zile
Playtech.ro
Val de concedieri în România. Ce companii au început disponibilizările și care sunt cele mai afectate domenii
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
SURPRIZĂ! Un puternic afacerist ar fi interesat să investească la Steaua: ”Vine să se bage serios, nu să facă figurație!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari privind plata pensiilor! Miercuri, 8 aprilie, intră banii pe cardurile seniorilor. Anunț oficial
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj