Florin Cîțu respinge plata gazului în ruble: „Nu aș plăti niciodată. E o opinie personală, nu ca președinte al Senatului”

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a vorbit, joi seara, în cadrul interviului acordat la Digi24, despre plata gazului rusesc în ruble, despre experiența trăită miercuri în timpul vizitei în Ucraina și sancțiunile adoptate de Occident după invazia rușilor.
Filip Stan
28 apr. 2022, 23:51
Florin Cîțu respinge plata gazului în ruble:

Florin Cîțu a spus că nu ar plăti niciodată gazul rusesc în ruble, dar că aceasta e o opinie personală, precizând că nu face această declarație în calitate de președinte al Senatului.

”Eu personal, şi vorbesc în nume personal, nu aş plăti niciodată gazul în ruble. Dar este o opinie personală, nu ca preşedinte al Senatului, ci ca cetăţean al României”, a spus, joi seară, la Digi 24, Florin Cîţu.

Cîțu a precizat că, atât timp cât există un contract, el trebuie respectat şi, cel mai probabil, contractul nu prevede plata în ruble. ”Sunt sigur că va lua cea mai bună decizie pentru populaţia României Guvernul în perioada următoare”, a adăugat fostul șef al PNL.

Rusia a anunțat marți că Gazprom pune în aplicare decretul prezidenţial privind impunerea plăţiilor în ruble pentru livrările de gaze. Rusia a oprit deja, de miercuri, livrările de gaz către Bulgaria și Polonia.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că decizia este ”nejustificată şi inacceptabilă”, fiind ”încă o încercare a Rusiei de a folosi gazul ca instrument de şantaj”.

Citește și Florin Cîțu, primele declarații după întâlnirea cu Zelenski în Kiev: „O onoare să mă aflu în Ucraina. Vizita a avut ca subiecte principale atrocitățile comise de forțele armate ruse”

Florin Cîțu cere sancțiuni mai dure pentru Rusia

Florin Cîțu e de părere că sancțiunile aplicate Rusiei de către Occident nu sunt suficient de dure.

”Sancţiunile împotriva Rusiei sunt un element foarte important ca să ne asigurăm că pe viitor Rusia nu are capacitatea de a ataca o altă ţară, din nou. E adevărat că pentru noi va fi un disconfort pe termen scurt. S-ar putea să avem preţuri mai mari la un anumit produs, dar, dacă ne uităm la imaginea de ansamblu şi vedem ce putem câştiga în timp, câştigăm această securitate a faptului că Rusia nu va mai avea forţa să atace din nou”, a declarat Florin Cîţu.

Preşedintele Senatului, Florin Cîțu, propune oprirea comerţului cu Rusia. ”Acest lucru se poate face doar prin sancţiuni economice. Dacă Rusia câştigă 600 milioane de euro pe zi din tranzacţii cu Europa (…) poate să reconstruiască. S-a văzut ce poate face după 1998, 2014. Îşi reconstruieşte armata, îşi ţine rezervele pentru că Rusia clar a programat acest lucru. Avea datorie publică de 16% din PIB, era pregătită pentru un război de lungă durată, doar că nu luase în calcul că Europa, NATO vor fi unite şi imediat au venit sancţiuni importante, dar ele trebuie să urmeze. Cred că oprirea comerţului cu Rusia, total, sută la sută poate să oprească”, a mai spus fostul lider al PNL.

Citește și Florin Cîţu, după vizita în Ucraina: Rusia trebuie să plătească pentru întregul plan de reconstrucţie al Ucrainei

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT