Fostul ministru al Educației Andrei Marga: ”Revendicarea financiară a greviștilor este justificată și legitimă”

Aflați în grevă generală de aproape trei săptămâni, profesorii au anunțat că merg înainte cu protestele. Un miting la care sunt așteptați 20.000 de persoane, urmat de un marș din Piața Victoriei spre Cotroceni, este organizat de sindicatele din Educației vineri în București. Revendicarea financiară a greviștilor este justificată și legitimă, iar argumentul guvernanților că nu sunt bani nu stă în picioare, consideră fostul ministru al Educației Andrei Marga.
Filip Stan
09 iun. 2023, 12:38
Fostul ministru al Educației Andrei Marga: ”Revendicarea financiară a greviștilor este justificată și legitimă”

Fostul ministru al Educației Andrei Marga susține că ce se întâmplă acum în învățământ este urmarea faptului că s-au tot amânat creșterile salariale și compensările pentru inflație și crize.

Profesorii au fost păcăliți. Mulți, obosiți de soluțiile greșite venite de sus, nu s-au mai interesat de învățământ, ci de salarii. Nu este bine că discuția de acum se reduce la salarii, dar așa stau lucrurile. Orice lucru prost făcut se răzbună cândva – cum este cazul și cu legea din 2011, ale cărei efecte distructive se trăiesc din plin.

Nimeni calificat corespunzător, confirmat de analize făcute publice, nu este printre autorii proiectului «România educată», vânturat în zilele noastre. Spre a trece prin voturi dăunătorul proiect, li s-a promis celor din învățământ, într-un articol al proiectului, mărirea de salarii. Dascălii au crezut în promisiune, dar articolul a fost eliminat de guvern, iar Parlamentul a adoptat o încropeală ce nu servește, la drept vorbind, nici unui curent din societate și va trebui abolită. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine!

Revendicarea financiară a greviștilor este justificată și legitimă. În definitiv, așa-numitele «guverne ale mele» au încălcat mai toate prevederile legale în materie de creșteri salariale și compensări pentru inflație și crize. Direct spus: creșterile de salarii cu 25%, noile salarii ale debutanților și celelalte revendicări financiare ale profesorilor se pot satisface imediat”, a spus fostul ministru al Educației Andrei Marga, pentru Gandul.

Citește și: Sindicatele din Educație ies din nou în stradă. Protest cu 20.000 de persoane și marș în București. Noi negocieri la Guvern. Ministrul Educației vrea ca dascălii greviști să recupereze orele pierdute

Andrei Marga spune că majorările salariale cerute de angajații din Educație pot fi acordate de Guvern, iar banii pot veni din acele cheltuieli ”aberante” prevăzute în buget, dar să se dorească.

„Pot invoca multe considerente, dar fac aici doar o analogie. În 1999, ca ministru al Educației Naționale, cum se numea atunci instituția, am spus public că vrem reformă, dar dacă nu se măresc salariile dascălilor, demisionez. Am demisionat. Am revenit când s-a stabilit prin lege mărirea cu 50% a salariilor, care a fost decisă de guvernul, președinția și parlamentul de atunci.

Procentual, până acum, aceasta a rămas cea mai mare mărire de salarii în educația din România. Mărirea a fost decisă într-o situație dificilă a bugetului, cu datorii scadente și rapturi cunoscute.

Citește și: Schimbări importante pentru elevii care susțin Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat. Se modifică iar calendarul

Nu rezistă argumentul că nu sunt bani. Aceștia există, dar sunt mai prost chibzuiți ca oricând. Nu rezistă afirmația că bugetul nu permite. Bugetul are nenumărate cheltuieli aberante. Pot intra în detalii, dar nu acestea sunt acum importante. Rezistă, din păcate, argumentul nepriceperii administrative, de sus până jos.”, a mai spus Andrei Marga.

 

DailyBusiness
Cătălin Drulă îl acuză pe Ciprian Ciucu de faptul că a condus campania digitală a PNL în vremea în care liberalii l-au promovat pe Călin Georgescu pe TikTok
Spynews
Culoarea anului 2026 este Cloud Dancer. Cum o porți în ținute ca să atragi norocul
Fanatik.ro
Cristi Chivu a mers în redacția ziarului celebru din Italia fără să anunțe. Ce a urmat a surprins pe toată lumea
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Celebrul actor din „Mortal Kombat” s-a stins din viață. Toți îl știau de la TV
Playtech.ro
Cea mai sigură țară din lume în 2025. Bulgaria, surpriza topului pentru zona est-europeană
Adevarul
Rusia testează o rachetă nucleară gigantică pentru a intimida Occidentul. Aceasta s-a prăbușit după câteva sute de metri
wowbiz.ro
Când a murit, de fapt, Ștefania Szabo? Rezultatele autopsiei răstoarnă ancheta în cazul decesului subit al doctoriței
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
VIDEO Momentul în care un șofer din Oradea zboară cu mașina peste un sens giratoriu. Bărbatul ar fi acuzat stări de rău înainte de incident
iamsport.ro
A văzut cum a ajuns să arate Florin Prunea după o lună în junglă și a rămas năucit: 'Băi, de ce este așa?' | FOTO
MediaFlux
Cea mai bogată femeie din România și-a scos iubitul în oraș. Anca Vlad, o masă la un restaurant de top din Capitală, plus o vizită culturală PAPARAZZI VIDEO ȘI FOTO
stirilekanald.ro
ALERTĂ NASA! Un obiect misterios ce seamănă cu o navă spațială se îndreaptă cu o viteză orbitoare spre Pământ și pare "să emită periodic jeturi de gaz și praf"
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje