Gabriela Firea, despre pregătirea pentru redeschiderea teatrelor: „Sunt şi eu surprinsă de reacţia ministrului Culturii”

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat, luni, că este surprinsă de reacţia ministrului Culturii cu privire la pregătirile pentru redeschiderea teatrelor din Bucureşti. Edilul susţine că nu şi-a imaginat că "se va stârni aşa o furtună".
Romania TV
15 iun. 2020, 11:52
Gabriela Firea, despre pregătirea pentru redeschiderea teatrelor:

„Sunt şi eu surprinsă de reacţia ministrului Culturii referitoare la pregătirea pentru redeschiderea teatrelor. Nici nu mi-am imaginat că se va stârni aşa o furtună. Eu am ascultat cu mare atenţie toate declaraţiile din partea Guvernului şi cel puţin aşa se anunţase, că din 15 iunie se redeschid majoritatea activităţilor, inclusiv culturale. Nu mi-am imaginat că dacă se pot redeschide cazinouri, săli de jocuri, de noroc, păcănele, nu putem să deschidem – bineînţeles, în condiţii potrivite pentru această perioadă – şi instituţiile de cultură. Realmente, după ce am difuzat comunicatul, a urmat o avalanşă de reproşuri. De obicei, un ministru al Culturii trebuie să fie cel care depune cele mai mari eforturi să sprijine teatrele şi toate instituţiile culturale”, a precizat Gabriela Firea, înainte de începerea Comitetului Executiv Naţional al PSD, conform Agerpres.

Firea vrea să acorde un sprijin de 200 de lei farmaciştilor, funcţionarilor, jurnaliştilor şi curierilor pentru a se testa de COVID-19

Edilul Capitalei a menţionat că ministrul Tineretului şi Sportului „s-a zbătut să redeschidă activităţi din domeniul de responsabilitate al domniei sale”.

„De partea cealaltă, ministrul Culturii m-a certat pe mine că fac demersuri pentru a intra într-o oarecare normalitate. Nimeni nu a spus că, spre exemplu, la un teatru cu 300 de locuri în sală se vor vinde 300 de bilete. Categoric erau luate măsuri pentru a preîntâmpina posibile contaminări, loc liber în stânga, în dreapta, în faţă, în spate. De asemenea, protecţie pentru actori, pentru regizori, pentru absolut toţi cei care participă la aceste evenimente”, a menţionat Firea.

Primarul general al Capitalei a explicat că aşteaptă să vadă ce decizie se va lua în privinţa stării de alertă, până să ia o hotărâre despre redeschiderea teatrelor.

„În ceea ce priveşte continuarea acestor restricţii, cred că, în primul rând, ar trebui să ţinem cont de faptul că se menţin ca spitale COVID unităţi sanitare care sunt nevoite să îşi ţină departe bolnavii cronici, mă refer aici la Spitalul Colentina, un spital cu peste 850 de paturi, care a fost preluat prin ordin de ministru în perioada de urgenţă ca spital suport pentru Institutul „Matei Balş”. Nici Institutul „Matei Balş”, nici Spitalul „Victor Babeş” nu au avut niciodată numărul de paturi ocupate, nici măcar pe departe, nici măcar jumătate, prin urmare nu mai există necesitatea şi oportunitatea să ţii un spital de nivelul Colentinei închis pentru pacienţi şi a-l păstra spital suport COVID cu doar 80 de cazuri de bolnavi asimptomatici”, a menţionat Firea.

Gabriela Firea, un nou atac la Guvern: O putere sensibilă la cazinouri, piscine şi pacanele. Insensibilă la cultură şi religie

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cât a costat campania electorală de la Buzău. Ce sumă a plătit Marcel Ciolacu unei firme fără activitate economică
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde