Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, eliberat condiţionat după 5 luni de închisoare. Decizia este definitivă

Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, a fost eliberat condiţionat din penitenciar, joi, 15 noiembrie, prin decizia definitivă pronunţată de magistraţii Tribunalului Ploieşti. 
Romania TV
16 nov. 2018, 10:44
Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, eliberat condiţionat după 5 luni de închisoare. Decizia este definitivă

„Admite contestaţia formulată de persoana condamnată Ştefan Gheorghe, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 2113/03.10.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi, în consecinţă: În baza art.587 Cod proc. penală rap. la art.60 Cod penal anterior şi art. 6 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnat. Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 şi urm. Cod penal anterior şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului Ştefan Gheorghe de sub puterea MEPI nr. 1707/2018 emis de Tribunalul Dâmboviţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art.61 Cod penal anterior privind efectele liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2018. Document: Hotarâre  616/2018  15.11.2018“, se arată în soluţia pe scurt a instanţei, citate de Adevărul.

Gheorghe Ştefan se afla în detenţie în executarea unei pedepse de trei ani şi nouă luni de închisoare pentru fapte de corupţie, în dosarul Strongmontaj. Pinalti a executat 140 de zile din pedeapsă, el fiind încarcerat la finele lunii iunie, după decizia definitivă din dosar pronunţată de Curtea de Apel Bacău. 

Este pentru a doua oară când fostul edil de Piatra Neamţ obţine clemenţa judecătorilor, în septembrie 2017 el fiind eliberat condiţionat după ce executase o treime din pedeapsa în dosarul Microsoft (trei ani şi şase luni) în care fusese condamnat definitiv.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT