Gigi Becali, tun financiar de aproape 15 milioane de euro. „Am ajuns la un acord după 16 luni de discuții și negocieri”

Gigi Becali a vândut un teren de aproximativ 30.000 de metri pătrați, situat în apropierea Pipera Plaza, către Ghai Family Holding, companie deţinută de britanicul Ghai Sant Ram, care urmează să dezvolte un nou proiect rezidențial cu aproximativ 650 de apartamente.
Marius Gherghe
28 iul. 2026, 13:18
Gigi Becali, tun financiar de aproape 15 milioane de euro.
Gigi Becali, tun de aproape 15 milioane de euro. "Am ajuns la un acord după 16 luni de discuții și negocieri"

Gigi Becali a încasat aproximativ 14,3 milioane de euro, iar terenul a fost cumpărat împreună cu autorizația pentru un amplu proiect imobiliar, scrie Profit.

Achiziția a fost intermediată de CGA Home Consulting, prin Cătălin Apetri, CEO și fondator al companiei, care ocupă totodată funcția de director de dezvoltare pentru România al Ghai Family Holding și al investitorului Ghai Sant Ram.

„Zona Pipera, în care se află noul teren achiziționat, are o cerere rezidențială reală, susținută atât de polul de business din nordul Capitalei, cât și de accesul rapid la infrastructură, servicii, școli și centre comerciale. Potențialul pe termen lung al acestei zone stă la baza deciziei de a investi aici într-un nou proiect rezidențial cu 650 de apartamente”, a declarat Cătălin Apetri, CEO și fondator al CGA Home Consulting și director de dezvoltare pentru România al Ghai Family Holding, citat de Click!.

Cu 1.188 de apartamente în Ivory Residence, 699 în Horizon City și 650 planificate în noul proiect din Pipera, portofoliul rezidențial al investitorului Ghai Sant Ram în România depășește 2.500 de unități.

Citeşte şi: CFR Cluj, aproape de faliment. Ce decizie radicală au luat jucătorii şi cum a reacţionat patronul Ioan Varga

Negocierile pentru această tranzacție s-au desfășurat pe parcursul a aproximativ 16 luni.

„Este o tranzacție importantă, încheiată după 16 luni de discuții și negocieri. Am ajuns la un acord corect pentru ambele părți datorită implicării și experienței lui Cătălin Apetri, cu care colaborez de foarte mulți ani. Este cea mai mare tranzacție pe care am realizat-o până acum împreună cu fondatorul CGA Home Consulting, iar investiția confirmă atât valoarea terenului din nordul Bucureștiului, cât și încrederea mea în profesionalismul său”, a declarat Gigi Becali.

Citeşte şi: Auda – FCSB nu va fi transmis la TV în România. Unde pot vedea fanii returul decisiv din Conference League

„Terenul achiziționat de la domnul George Becali este amplasat într-o zonă care concentrează clădiri de birouri, centre comerciale, servicii medicale, săli de sport și unități de învățământ. Poziționarea permite accesul facil atât către centrul Capitalei, cât și către Voluntari, Tunari, DN1, Șoseaua de Centură și Autostrada A3. Proximitatea față de Parcul Tei și Parcul Herăstrău este un alt avantaj major, iar poziționarea este una relevantă și pentru familiile care lucrează în nordul Bucureștiului și care sunt în căutarea unei locuințe situate în apropiere de instituții de învățământ publice sau private. Vrem ca fiecare proiect pe care îl facem să pornească de la nevoile reale ale oamenilor”, a precizat şi Cristian Stanciu, CEO al proiectelor rezidențiale Ivory Residence şi Horizon City.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cutremur puternic de 7,1 grade pe scara Richter! Unde s-a produs | VIDEO
Fanatik.ro
De ce nu are Ion Oblemenco nicio selecție în echipa națională. Răzvan Ioan Boanchiș dezvăluie paradoxul: „A îmbrăcat tricoul împotriva lui Garrincha”
Capital.ro
Șoferii pot fi sancționați la un control în trafic. Cele 3 obiecte care trebuie să se afle obligatoriu în mașină
Playtech.ro
Țara care a interzis peste noapte mașinile pe benzină și motorină. De ce experimentul ar fi aproape imposibil în România
Adevarul
Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
171 de luni de suspendare și aproape 375.000 de euro amenzi! Verdictul care lovește în plin un club din România
MediaFlux
Bonusuri de până la 12% pentru bugetari. Angajații care vor primi bani în plus în funcție de performanță
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România