Glaucomul, principala cauză a orbirii

Glaucomul este principala cauză a orbirii, care poate fi întârziată dacă este depistată la timp şi monitorizată permanent de către oftalmologi, însă, din păcate, jumătate dintre persoanele cu această afecţiune nu ştiu că au boala, a declarat dr. Daniela Şelaru, de la Spitalul Militar Bucureşti.
Romania TV
06 mart. 2013, 17:22
Glaucomul, principala cauză a orbirii

La nivel mondial, se estimează că există 70 de milioane de persoane care suferă de glaucom primar cu unghi deschis, dintre care 50% sunt încă nediagnosticate. Dintre cei care au diagnosticul cert, aproximativ 10% vor deveni orbi bilateral în următorii 20 de ani.

Potrivit medicilor, nu este cunoscută o cauză exactă a producerii glaucomului, dar boala este asociată, în majoritatea cazurilor, cu presiunea crescută la nivelul ochiului, cauzată de un dezechilibru al fluxului de umoare apoasă.

„La pacienţii sănătoşi, această umoare apoasă este produsă și eliminată din ochi în proporţii aproximativ egale, menținându-se o presiune constantă în interiorul ochiului. În cazul pacienţilor cu presiunea intraoculară crescută, ochiul produce această umoare apoasă, dar nu o poate elimina cu un debit normal. În timp, acest dezechilibru poate deteriora nervul optic, şi poate conduce, treptat, la orbire. Factorii care influenţează creșterea presiunii intraoculare sunt vârsta, istoricul familial, integritatea nervului optic, starea câmpului vizual, grosimea corneană crescută sau rata de evoluţie a bolii”, a declarat, miercuri, dr. Şelaru.

Diagnosticarea glaucomului este relativ simplă, medicul apelând la patru investigaţii de bază, care nu implică neplăceri pentru pacient: măsurarea presiunii intraoculare, examinarea papilei nervului optic, examinarea unghiului de drenaj şi examinarea câmpului vizual.

Marea dificultate, spun medicii, este reprezentată de faptul că glaucomul nu prezintă simptome până în momentul în care vederea este mult afectată. Astfel, majoritatea pacienţilor sunt diagnosticaţi în stadii avansate ale bolii şi evoluţia către orbire poate fi rapidă, a adăugat medicul.

În prezent, nu există un tratament care să vindece definitiv glaucomul, acesta fiind o afecțiune progresivă. În plus, nervul optic, odată afectat, nu mai poate reveni la starea iniţială. Tratamentul existent împiedică evoluţia bolii, este strict individualizat în funcţie de stadiile de boală ale fiecărui pacient în parte şi impune controale cu regularitate pentru tot restul vieţii.

Glaucomul este principala cauză a orbirii, în întreaga lume, ce poate fi întârziată dacă este depistată la timp şi monitorizată permanent de către specialiștii oftalmologi. În România, dispunem de întreg arsenalul terapeutic ocular local existent azi în lume și el este compensat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, a mai spus Daniela Șelaru.

Precizările medicului au fost făcute cu prilejul Săptămânii Mondiale a Glaucomului – inițiativă a Asociaţiei Mondiale a Glaucomului și a Asociaţiei Mondiale a Pacienţilor cu Glaucom, care a avut un real succes în ultimii cinci ani. La nivel mondial, anul acesta, se urmăreşte promovarea grupurilor de sprijin pentru pacienţii cu glaucom, cu scopul de a aduce la cunoştinţă importanţa detectării precoce şi a tratamentului pe tot parcursul vieţii pentru pacienţii deja diagnosticaţi.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a refuzat Arabia Saudită și FCSB: decizia antrenorului după oferta lui Gigi Becali
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte