Grevă generală de 24 de ore, la Atena, în semn de protest faţă de închiderea televiziunii publice

O grevă generală de 24 de ore este anunţată, joi, la Atena, în semn de protest faţă de închiderea radioteleviziunii publice ERT de către guvern, măsură ce a provocat o undă de şoc şi care ameninţă să conducă la o criză politică în interiorul coaliţiei de guvernare, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
13 iun. 2013, 06:07
Grevă generală de 24 de ore, la Atena, în semn de protest faţă de închiderea televiziunii publice

Guvernul elen a prezentat, imediat după închiderea ERT, un proiect de lege de reorganizare a serviciului public, pentru a evita astfel o criză în cadrul coaliţiei la guvernare, la un an de împărţire a puterii între conservatorii primului ministru Antonis Samaras, socialiştii din Pasok şi stânga moderată Dimar.

Prin închiderea în câteva ore a emisiei celor cinci posturi de televiziune publice şi a tuturor radiourilor din grup, Samaras, care urmează să se întâlnească în această săptămână cu troica creditorilor internaţionali, a vrut, cu siguranţă, să-şi demonstreze hotărârea de a se lua de ‘vacile sacre’ ale serviciului public, expresie peiorativă utilizată de purtătorul de cuvânt al guvernului, scrie AFP.

De la începutul crizei datoriilor, în 2010, salariaţii grupului au suferit reduceri ale salariilor evaluate la 45% de către sindicate.

‘ERT-ul privilegiilor s-a prăbuşit (…) nu închidem televiziunea publică, un nou post va fi creat în foarte scurt timp’, a declarat Samaras, miercuri seara, în cadrul unei conferinţe de presă, la Camera de comerţ greacă.

Premierul elen nu a răspuns, pentru moment, la apelul lansat de ceilalţi doi parteneri de guvernare, Pasok şi Dimar, privind organizarea unei reuniuni ‘tripartite’ şi ‘redeschiderea’ ERT.

Liderul socialiştilor Evangelos Venizelos a declarat că există ‘o ambianţă de criză politică’ în sânul guvernului şi a lansat un apel la Samaras ‘să protejeze unitatea şi viitorul guvernului’ de coaliţie.

ERT a încetat să mai emită marţi seara. Închiderea a fost posibilă printr-un act legislativ adoptat doar de miniştrii Noii Democraţii (dreapta) şi care nu a fost semnat şi de ceilalţi doi parteneri – Pasok şi Dimar, care se opun dispariţiei ERT şi care pledează pentru restructurarea grupului.

Sindicatele din sectorul privat şi public, GSEE şi ADEDY, au denunţat închiderea ‘antidemocratică’ a ERT şi au lansat un apel la organizarea unei greve de 24 de ore şi la organizarea unui miting în faţa sediului ERT, de la periferia Atenei. ADEDY a chemat toţi funcţionarii să se alăture mişcării de protest, denunţând ‘moartea brutală a ERT’ al cărei obiectiv este ‘suprimarea organismelor publice şi concedierea a 14.000 de funcţionari’.

Grecia s-a angajat în faţa creditorilor internaţionali, din zona euro şi FMI, să restructureze serviciul public pentru a-şi reduce deficitul şi să concedieze mii de funcţionari până la sfârşitul lui 2014, din care 2.000 la începutul verii lui 2013.

La Bruxelles, Comisia Europeană s-a distanţat de măsurile guvernului elen, afirmând, într-un comunicat, că decizia Atenei de a închide ERT a fost luată ‘în mod independent’. Executivul european a insistat totodată asupra rolului indispensabil jucat de serviciul audiovizual public în viaţa democratică.

Uniunea Europeană de radio-televiziune (UER) şi Asociaţia presei internaţionale (API) care grupează corespondenţii la post de la Bruxelles au cerut redeschiderea ERT care rămâne un simbol al democraţiei într-o ţară unde informaţia a fost sever filtrată în timpul dictaturii militare din 1967 – 1974.

În faţa valului de nemulţumire, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena a oferit detalii în legătură cu proiectul de lege ce prevede crearea unui nou post de radio, internet şi televiziune elen care ar urma să se cheme Nerit S.A. şi care ar urma să înceapă să funcţioneze până la sfârşitul lunii august, cu 1.200 de angajaţi în loc de 2.660 în prezent.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitura la care speră Rapidul în ianuarie: transfer de 1,5 milioane de euro
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT