Guvernul Ponta vrea impozit diferenţiat pe venituri, din 2013

Veşti bune pentru românii cu salarii mici. Din 2013 ar putea plăti impozit diferenţiat pentru venituri. Cel mai mic impozit ar putea fi de 8 procente, iar cel mai mare va rămâne la valoarea de acum, adică 16%. Este una dintre discuţiile avute de premierul Victor Ponta cu delegaţia FMI. Experţii străini au agreat şi rectificarea bugetară din acest an prin care bugetarii vor primi încă 7,4 la sută în plus la salariu din decembrie.
Romania TV
08 aug. 2012, 13:04
Guvernul Ponta vrea impozit diferenţiat pe venituri, din 2013

Premierul Victor Ponta a anunţat că de anul viitor are în intenţie şi introducerea impozitului pe trepte. Din fericire, această modificare nu-i va afecta pe cei care au salarii mai mari, în sensul în care nu vor exista oameni care vor plăti impozite mai mari faţă de acum, ci vor exista unii care vor plăti mai puţin.

Astfel că impozitul maxim va rămâne de 16% atât cât este acum cota unică, însă cei cu venituri mai mici vor plăti impozite mai mici, respectiv de cel puţin 8%, iar cei cu venituri medii vor plăti 12% faţă de 16% cât plătesc în prezent. Mai mult, următoarea rectificare bugetară va avea loc în acest an, în luna decembrie, şi va include majorări salariale de 7,4%.

FMI a dat undă verde şi la recuperarea banilor de către pensionari care au plătit în plus contribuţia de sănătate, respectiv contribuţia de CASS.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Gigi Becali, dat „dispărut” imediat după ce Meme Stoica și-a dat demisia de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Proprietarii de apartamente pot plăti bani în plus la întreținere. Ce spune legea despre reparațiile blocului
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Lista cu instituțiile statului care vor fi desființate. Șeful Antigrindină ia 20.000 de lei lunar, deși doar păzește un sistem oprit de 2 ani
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România