Guvernul vrea restricţii mai dure în România. Circulaţia pe timp de noapte, interzisă mai devreme decât în prezent

Guvernul ia în calcul schimbarea restricţiilor de circulaţie pe timp de noapte, în contextul creşterii numărului de noi infecţii cu COVID-19. Autorităţile ar urma să modifice ora de la care se aplică restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii, au precizat surse guvernamentale.
Razvan Mihalascu
08 mart. 2021, 11:15
Guvernul vrea restricţii mai dure în România. Circulaţia pe timp de noapte, interzisă mai devreme decât în prezent

Guvernul vrea restricţii mai dure în România în contextul creşterii numărului de cazuri COVID-19. Circulaţia în afara locuinţei ar putea fi interzisă începând cu ora 22, în loc de ora 23, cum este în prezent. Astfel, va fi modificată şi ora până la care pot funcţiona terasele şi restaurantele, după cum susţin sursele citate de Digi24.

Întrebat dacă Guvernul ia în calcul aplicarea de restricţii mai dure, premierul Florin Cîţu a răspuns:

„Vom analiza situația, vom vedea evoluția și, în funcție de evoluția situației, vom veni cu măsuri. În acest moment sunt măsurile pe care le avem, pe acestea le implementăm”, a explicat şeful Executivului.

Citeşte şi: Premierul Cîţu anunţă măsuri speciale în zonele cu număr mare de cazuri COVID: Să permită vaccinarea celor din etapa 3. E o nebunie să laşi locuri libere!

În noiembrie 2020, autorităţile au decis introducerea de restricţii pe timp de noapte. Astfel, după ora 23.00 este permisă ieșirea din casă doar cu declarație pe propria răspundere.

Printre măsurile luate prin Hotărârea nr. 52 a CNSU, se numără, alături de purtarea măștii în toate spațiile deschise din țară sau scurtarea programului magazinelor, și interdicția de circulație pe timpul nopții, între orele 23.00 – 5.00.

Interdicția de circulație are și excepții enumerate în aceeași Hotărâre nr. 52:

Art. 4 – (1) În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Citeşte şi: Florin Cîţu, despre valul trei al pandemiei. Vor fi noi restricţii în România? Anunţul făcut de premier: Totul depinde de evoluţie!

DailyBusiness
Pensii 2025. Cu cât vor scădea pensiile de peste 3000 de lei, de la 1 august, după taxarea CASS
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu și-a arătat gențile de lux! Costă peste 18.000 de euro! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce notă a obținut un elev din Sibiu care luase 5,85 la BAC. Rezultatul după contestație l-a lăsat fără cuvinte
Capital.ro
Cutremur în Dosarul Caracal după 6 ani. Cazul NU s-a încheiat. Telefonul Luizei...
Playtech.ro
Ce înseamnă fainoşag, de fapt? Secretul ardelenilor a fost dezvăluit
DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Adevarul
Piața imobiliară, în fierbere: apartamentele cu 3 camere din București se apropie de 200.000 de euro. Cu cât se scumpesc în alte mari orașe
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
România ia foc. S-a ajuns la Cod Roșu prelungit. Va fi mai rău decât a fost vreodată
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Incident șocant la o nuntă din Vâlcea: O mireasă a fost bătută de mire în mijlocul petrecerii, pentru că a supărat-o pe soacră
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au făcut deja anunțul. Pe ce dată vine prima ninsoare în România, anul acesta
Playsport.ro
CALCUL: Cât vor plăti românii pe benzină și motorină de la 1 august, după majorarea accizelor și a TVA-ului
Capital.ro
Bancnotele naționale se schimbă în Euro. Se va renunța definitiv la banii vechi. Transformarea începe în 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Amendă fără precedent pentru românii care stau la bloc!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Electoratul PSD: de la covrigi electorali la gogoși trrricolore