Hăineală, după discuţiile cu Ponta: Nu s-au pronunţat nume pentru Parchete VIDEO

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Hăineală, a precizat că discuţiile cu Victor Ponta nu s-au referit la o persoană sau alta privind posturile de procurori-şefi, ci la procedura de desemnare  a acestora.
Romania TV
02 apr. 2013, 10:51
Hăineală, după discuţiile cu Ponta: Nu s-au pronunţat nume pentru Parchete VIDEO

„Nu s-au pronunţat nume. Am spus care sunt exigenţele noastre. Este opinia unanimă a magistraţilor din secţia de procurori, manifestat constant din septembrie (2012 – n.r.) încoace. Avem o procedură (pentru selecţia şefilor parchetelor – n.r.) prevăzută de lege, nu îmi cereţi să comentez legea”, le-a declarat Hăineală jurnaliştilor, după şedinţa Secţiei de procurori, la care a participat şi premierul Victor Ponta.

Preşedintele CSM a mai spus că, în opinia sa, procedura de selecţie trebuie „formalizată prin ordin de ministru”, pentru a satisface exigenţele Comisiei Europene şi ale sistemului judiciar.

„Să fie oameni cu background în structurile specializate, cu un anumit portofoliu profesional în care să fie trecute trimiterile în judecată şi condamnările, şi cu experienţă managerială. Pentru posturile de procuror general şi procuror general adjuncţi sunt necesare persoane cu experienţă managerială înaltă, cu o bună reputaţie, validate prin profesionalism şi integralitate”, a mai spus preşedintele CSM.

„Vom ţine interviurile public, avem criteriile de evaluare a candidaţilor”, a mai spus Hăineală, despre evaluarea candidaţilor de către CSM.

„Viitorul ministru al Justiţiei ar trebui să adopte o procedură standardizată prin ordin care să satisfacă prin predictibilitate şi prin transparenţă toate exigenţele sistemului judiciar”, a declarat Schmidt-Hăineală.

Procedura de selecţie pentru şefia Parchetului General şi cea a DNA va fi reluată după ce, în 22 noiembrie 2012, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a respins pe candidaţii Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie, propuşi de ministrul de atunci al Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru funcţiile de procuror general al României şi şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, votul fiind previzibil de la debutul şedinţei.

Procedura de selecţie a procurorilor şefi a fost impusă de Comisia Europeană după ce voci au reclamat la Bruxelles tentativa politicului de a-şi impune controlul asupra Justiţiei.

Potrivit legii, ministrul Justiţiei este cel care face propunerea de numire a procurorului şef, CSM dă un aviz consultativ, iar preşedintele ţării este cel care emite decretul de învestire în funcţie. Concret, este atributul exclusiv al ministrului de a face propunerea, care poate fi respinsă doar o dată, conform unei decizii a Curţii Constituţionale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT