Helmut Duckadam a murit la 65 de ani. Eroul de la Sevilla era internat la Spitalul Militar

Helmut Duckadam, fostul mare portar denumit "Eroul de la Sevilla", a murit luni dimineață la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din București.
Filip Stan
02 dec. 2024, 13:36
Helmut Duckadam a murit la 65 de ani. Eroul de la Sevilla era internat la Spitalul Militar

Este doliu în sportul românesc! Helmut Duckadam a murit la 65 de ani. Fostul mare portar al Stelei fusese operat pe cord deschis în urmă cu doar câteva luni.

Helmut Duckadam, fostul mare portar denumit „Eroul de la Sevilla”, a murit luni dimineață la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din București.

Fostul președinte de imagine al clubului de fotbal FCSB s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, iar în septembrie 2024 a fust supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis. În cursul serii de sâmbătă, fostul portar al Stelei a ajuns la Spitalul Militar, fiind adus de la Spitalul Universitar.

Anunțul oficial a fost făcut, în urmă cu doar câteva clipe, de Marcel Pușcaș. Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a spus Marcel Pușcaș, într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.

Momente dramatice pentru Helmut Duckadam după ce a fost operat pe cord deschis. „Am dureri foarte mari”

În septembrie 2024, fostul mare portar a suferit o operaţie pe cord la Spitalul Universitar din Bucureşti.

În finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, disputată de Steaua Bucureşti şi FC Barcelona, Duckadam a reuşit să apere toate cele patru lovituri de la 11 metri ale spaniolilor. Performanţa lui Helmut Duckadam pe stadionul „Sanchez Pizjuan” din Sevilla a fost înscrisă în Cartea Recordurilor.

Cariera lui a fost întreruptă la vârsta de 27 de ani, după o intervenţie chirurgicală la braţul drept. Ulterior, a mai jucat în perioada 1989-1991 la Vagonul Arad.

Citeşte şi: Helmut Duckadam a ajuns la spital şi este operat pe cord deschis! Problemele cardiovasculare au apărut imediat după Sevilla ’86

„DECES
Eroul de la Sevilla a intrat în eternitate!
Fotbalul românesc a suferit o grea pierdere azi! Helmut Duckadam (65 de ani), unul dintre cei mai mari portari din istoria glorioasă a Clubului Steaua București și a fotbalului românesc, a plecat dintre noi și ne-a lăsat cu un imens gol în suflete.
Un om cu un curaj și o determinare cum rar se văd pe terenul de joc, Duckadam a evoluat pentru clubul nostru între 1982 și 1986, iar momentul său de vârf l-a reprezentat câștigarea Cupei Campionilor Europeni, pe 7 mai 1986, în celebra finală de la Sevilla, cu FC Barcelona, scor 2-0, când a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri. Performanța sa din acea seară magică de la Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor, dar și, pentru eternitate, în sufletele suporterilor roș-albaștri!
Clubul Steaua își exprimă profundul regret și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Te vom păstra mereu în sufletele noastre, Helmut!
Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a scris şi CSA Steaua, clubul Armatei

Federaţia Română de Fotbal, cluburi şi conducări din Superliga şi-au exprimat regretul pentru trecerea în nefiinţă, la doar 65 de ani, a celui care va rămâne pentru totdeauna în istoria fotbalului mondial, Helmut Duckadam.

„Federaţia Română de Fotbal regretă trecerea în nefiinţă, la doar 65 de ani, a celui care va rămâne pentru totdeauna în istoria fotbalului mondial, Helmut Duckadam. Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, judeţul Arad, Helmut Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978). A devenit „Eroul de la Sevilla” în finala ediţiei 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni, când a reuşit să apere patru lovituri de pedeapsă consecutive în succesul Stelei în faţa Barcelonei. Performanţa de atunci l-a făcut să intre în Cartea Recordurilor. Duckadam a apărat de două ori şi poarta naţionalei României. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dumnezeu să îl odihnească!”, a scris FRF.

„Odihneşte-te în pace, Helmuth Duckadam! Sincere condoleanţe familiei!”, este mesajul transmis de FC Rapid, în timp ce FC Dinamo a postat: „Odihneşte-te în pace, Helmuth Duckadam!

„Legendele nu mor niciodată!, a scris, la rândul său, managerul FCSB, Mihai Stoica.
„Universitatea Craiova regretă trecerea în nefiinţă a lui Helmuth Duckadam, portar emblematic al fotbalului românesc.
Clubul nostru transmite condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l ierte!”, a notat şi Universitatea Craiova.
Şi clubul CFR 1907 Cluj îşi exprimă regretul şi profunda tristeţe pentru trecerea la cele veşnice a fostului portar de legendă al României, Helmut Duckadam, care s-a stins astăzi din viaţă la vârsta de 65 de ani.

Helmut Duckadam – eroul de la Sevilla: „Apără Duckadam”

„Apără Duckadam”, striga comentatorul Teoharie Coca Cosma în seara zilei de 7 mai 1986, când portarul Stelei apăra patru penaltiuri în finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla. În acea seară, pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan, Helmuth Duckadam devenea erou. El s-a stins duminică noapte, la 65 de ani.

Duckadam rămâne în istoria fotbalului european şi mondial, după ce a apărat toate cele patru penalty-uri ale finalei ale finalei Cupei Campionilor Europeni, contra Barcelonei, scor 2-0, disputată la Sevilla, pe 7 mai 1986. Ajuns la Steaua în 1982, Duckadam a avut parte de o carieră scurtă.

Duckadam a fost nominalizat în 1986 la câştigare a Balonului de Aur, în celebrul an 1986, când s-a clasat pe locul 8.

„Un om cu un curaj şi o determinare cum rar se văd pe terenul de joc, Duckadam a evoluat pentru clubul nostru între 1982 şi 1986, iar momentul său de vârf l-a reprezentat câştigarea Cupei Campionilor Europeni, pe 7 mai 1986, în celebra finală de la Sevilla, cu FC Barcelona, scor 2-0, când a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri. Performanţa sa din acea seară magică de la Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor, dar şi, pentru eternitate, în sufletele suporterilor roş-albaştri!”, a scris clubul Steaua în social media.

Născut în 1 aprilie 1959 la Semlac, judeţul Arad, Helmuth Duckadam a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua şi a fost de două ori campion al României, în 1985 şi 1986.

El a făcut primii paşi în fotbal la echipa Semlecana, iar în 1974 a ajuns la Şcoala Sportivă Gloria Arad. Trei ani mai târziu, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C, pentru ca peste un an să fie transferat de UTA, echipă la care şi-a făcut apariţa în prima divizie pe 17 septembrie 1978, într-un meci pierdut în deplasare cu CS Târgovişte.

După patru sezoane la UTA, Duckadam a fost transferat de Steaua Bucureşti. A fost supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare, executate de Alexanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos. Performanţa reuşită de Helmuth Duckadam pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor.

În acelaşi an în care a câştigat Cupa Campionilor, Duckadam a suferit o operaţie la braţul drept care l-a forţat să se retragă din activitate, la vârsta de 27 de ani.

În total, are 133 de apariţii în Divizia A, 13 în Cupa României şi nouă în Cupa Campionilor Europeni. La echipa naţională a României a avut două selecţii.

Duckadam a fost căsătorit de două ori. A mers în SUA alături de prima lui soţie, Ildiko, dar nu s-a putut acomoda acolo şi a revenit în România. După separarea de Ildiko, care a rămas în SUA cu cei doi copii (Robert şi Brigitte), Helmut s-a căsătorit cu Alexandra în 2007 şi cei doi au o fată, pe Julianne, în vârstă de 16 ani.

Victor Ciutacu, pe Facebook: „Misto om, trist si nemeritat sfarsit”

Victor Ciutacu a postat pe Facebook imagini cu un Helmut Duckadam fericit, departe de momentul trist de luni.

Helmut Duckadam, fostul mare portar denumit „Eroul de la Sevilla”, a murit luni dimineață la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din București.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ireal! Ce salariu de nabab încasează o directoare de spital dintr-un orășel din România. Depășește leafa președintelui României!
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
Playtech.ro
Locul la doar o oră şi jumătate de Bucureşti unde sunt doar 15 grade Celsius în aceste zile. Este unic în lume, turiştii străini ne invidiază
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Sucurile, produs de lux în România. Mulți români vor renunța
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Victorie pentru Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia: Faptele au fost...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Fonduri de 250.000 de euro pentru o categorie de români
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane