Ierburi din „farmacia” dacilor pe care românii le culeg primăvara. Cât de benefice sunt pentru sănătate urzica, leurda, izma și păpădia

Numeroase ierburi sunt folosite din cele mai vechi timpuri de români, pentru efectele lor binefăcătoare. Unele ca leurda, izma și urzicile sunt menționate încă din Antichitate.

Leurda a fost folosită de secole în medicina populară românească. În unele locuri era numită „usturoiul ursului”, „usturoi sălbatic” sau „usturoița” și era căutată primăvara în pădurile umede.

„Usturoița, sau leurda, preferă pădurile umbroase de foioase, bogate în humus și umiditate, unde adesea formează covoare compacte. Se întâlnește în păduri de șes din jurul Capitalei (Pustnicul, Ciolpani, Snagov etc.), în Dobrogea (Niculițel, Mănăstirea Cocoș), în zona deluroasă împădurită din împrejurimile Târgoviștei, Câmpinei, la Gurghiu, Roșia Montană, Abrud, în împrejurimile Iașului — în pădurea Hermeu — ajungând în zona montană până la 1.200 de metri altitudine. Este frecventă și în împrejurimile Sinaiei, în Munții Aninei și ai Maramureșului, precum și în multe alte locuri din țară”, informa dr. Ovidiu Bojor (1924–2023), membru de onoare al Academiei de Științe Medicale.

Citește și: Cum se protejau femeile în comunism de sarcinile nedorite. Cel mai des folosite metode contraceptive se dădeau „pe sub mână”

Alte articole

Cum să-ți protejezi pomii fructiferi contra înghețului de primăvară. Metodele gospodarilor pentru protejarea grădinii

Horoscopul primăverii cu Camelia Pătrășcanu. Mai multe zodii își vor recăpăta strălucirea până în luna iunie. O parte dintre nativi au parte de momente negre

Potrivit fitoterapeutului, atât bulbi, cât și frunzele pot fi consumate de excursioniști, în salate, pentru gustul lor ușor picant și pentru aportul de vitamina C. Leurda conține substanțe antibiotice, distrugând flora patogenă din tractul digestiv.

Utilizarea ei în Antichitate este menționată de medicul și botanistul grec Pedanios Dioscoride, care o recomanda ca detoxifiant de primăvară. Unii localnici cred că această plantă crește în ținutul cetăților dacice încă din vremea strămoșilor noștri.

Dioscoride a menționat în lucrarea „De materia medica”, publicată în anul 77, cel puțin 40 de nume dacice de plante. Una dintre acestea este Urzica, pe care medicul o numea Acalyphe.

„Dioscoride spune că frunzele acestei plante vindecă, sub formă de cataplasme, mușcăturile de câine și ulcerațiile cangrenoase sau carcinomatoase. Buruiana este bună la luxații, umflături, parotidite, tumori axilare, abcese. Se aplică cu ceară celor care suferă de splină”, scria arheologul Ion Horațiu Crișan, autorul volumului Medicina în Dacia.

O altă plantă comună, cu proprietăți binefăcătoare cunoscute încă din vremea dacilor este izma. Medicul a menționat-o cu numele Tendila sau Teidila (Mentha piperita L., Izmă, Izmă bună, Gingiurnă, Mintă).

„Dioscoride consideră că planta, băută și aplicată sub formă de cataplasme, este de folos celor mușcați de șerpi”, informa istoricul Ion Horațiu Crișan.

Menta este o plantă perenă care începe să crească primăvara, de obicei din martie-aprilie, când se încălzește solul. Ea răsare din rădăcini și se dezvoltă rapid în condiții de căldură și umezeală. Frunzele sale sunt folosite la ceaiuri, limonade și în siropuri.

Citește și: Leguma care îngrașă mai mult decât unele tipuri de carne. Câte calorii sunt într-o sută de grame

În Ghidul Plantelor Medicinale și Aromatice de la A la Z, medicul Ovidiu Bojor informa că pentru infuzii se recoltează numai frunzele, în mai multe etape, începând de la apariția primelor flori. În scopuri industriale (pentru obținerea uleiului), se recoltează întreaga plantă, când 15–20 la sută din plante sunt în floare.

„Acțiunea farmacodinamică a Mentei este imprimată de componentele din uleiul esențial și de prezența celorlalte substanțe active din plantă. Are acțiune tonic-eupeptică (favorizează digestia), ușor analgezică și carminativă. Uleiul esențial, în cantități mici, are acțiune excitantă asupra terminațiilor nervoase senzitive din piele și mucoase. La început, în perioada de excitație, produce senzația de rece, apoi senzația de căldură locală accentuată. Are, de asemenea, acțiune antispastică asupra mușchilor netezi”, afirma specialistul.

Păpădia, florea inconfundabilă de culoare galbenă, a fost numită „regina ierburilor” în tradiția românească, fiind o plantă curativă complet utilizabilă – frunze, flori, tulpini și rădăcini.

„Poporul crede că păpădia are proprietatea de a preînnoi sângele, pentru acesta se fierbe în o jumătate oca de apă, până rămâne pe sfert, și apoi se bea. Tot pentru curățirea sângelui e bună salata și fiertura de păpădie (borș, mâncărică). Ceaiul de frunze se folosește contra frigurilor, iar cel de rădăcină contra hemoragiei. Rădăcina pisată bine, prăjită în smântână prospătă, se întinde pe frunză de brusture și se pune la locurile unde se simte reumatismul”, informa publicația Analele Academiei Române, în 1909.