Ilie Bolojan ameninţă cu DEMISIA: „Sunt un premier cu mandatul pe masă”

Premierul Ilie Bolojan a dat asigurări, luni, că tot ce a afirmat va fi pus în practică, iar în caz contrar el nu va mai fi în această funcție.
Filip Stan
07 iul. 2025, 19:42
Ilie Bolojan ameninţă cu DEMISIA:

Premierul Ilie Bolojan ameninţă cu demisia dacă nu se va pune în practică ce am spus nu voi mai fi prim-ministru.

„În spațiul public se discută că vor avea de suferit doar cei mai amărâți și sinecuriștii nu vor avea nimic de pierdut. Că s-a început cu bursele, nu cu politicienii. Vreau să asigur pe toți românii de un lucru foarte clar: sunt un premier cu mandatul pe masă și cu asumarea întregii răspunderi că tot ce am spus că se va pune în practică se va întâmpla, în caz contrar eu nu voi mai fi prim-ministru. Îi rog pe cei îngrijorați de ordinea în care luăm măsurile să urmărească pașii pe care îi facem și vor observa că nu vom rata nimic din ceea ce am promis. Dar nu putem să facem totul în câteva zile”, a declarat premierul, în plenul reunit al Parlamentului, la ședința în care Guvernul și-a angajat răspunderea pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului bugetar.

Guvernul Ilie Bolojan își asumă în Parlament măsurile fiscale de austeritate: „Nu vom mai avea cu ce plăti pensii, salarii, drumuri sau spitale” DOCUMENT

Ilie Bolojan  a subliniat că toate măsurile despre care s-a vorbit în programul de guvernare și ‘poate mai multe decât atât’ vor aduce echitate și dreptate.

‘Promisiunea mea este că vom face ordine în finanțele țării noastre. Dorința mea este să demonstrez că putem avea o bună guvernare cu respect pentru cetățeni’, a subliniat premierul Ilie Bolojan.

Guvernul a prezentat, luni, măsurile fiscale din pachetul pe care şi-a asumat răspunderea în parlament, după aprobarea unor amendamente ale parlamentarilor. Astfel, impozitarea pensiilor peste 3.000 de lei se va aplica temporar, până la 1 ianuarie 2028 iar reducerea finanţării partidelor se va aplica în 2026, cu un procent de 40%, comparativ cu 2024.

Guvernul anunţă, după asumarea răspunderii în Parlament, că a adoptat forma finală a proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare după analizarea şi aprobarea unor amendamente depuse de senatori şi deputaţi în procedura de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.

Potrivit Executivului, principalele amendamente aprobate au în vedere introducerea, de la 1 august 2025, a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii, pentru partea care depăşeşte suma de 3.000 lei lunar, se va aplica temporar, până la 1 ianuarie 2028. De asemenea, contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată se stabileşte prin deducerea din venitul brut a plafonului lunar de 3.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.

”Pentru categoriile de persoane pentru care s-a eliminat excepţia de la plata CASS, această contribuţie se va reţine la sursă de către serviciile deconcentrate ale Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, fără a fi nevoie de depunerea declaraţiilor de venit”, spune Guvernul. ”În cazul coasiguraţilor (soţ, soţie, părinţi fără venituri proprii), pentru dobândirea calităţii de asigurat, se propune ca plata CASS prin depunerea unei declaraţii de venit prin care se exercită opţiunea, cu plata contribuţiei în două tranşe după cum urmează: 25% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declaraţiei prin care se exercită opţiunea; 75% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opţiunea”, precizează Executivul. Guvernul mai anunţă reducerea finanţării partidelor politice în anul 2026 cu 40% comparativ cu anul 2024.

TAROM a dublat indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație, deși firma n-a mai obținut profit din 2007

”În ceea ce priveşte domeniul educaţiei, au fost adoptate următoarele amendamente: mamele minore reintegrate într-o unitate de învăţământ vor beneficia în continuare de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, cu condiţia frecventării orelor de curs. Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control va putea fi degrevat de norma didactică de predare, după cum urmează: Personalul didactic de conducere al unităţilor de educaţie extraşcolară, casele corpului didactic, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi centrele de excelenţă, cu până la 30% din norma didactică de predare-învăţare-evaluare, în conformitate cu prevederile normelor metodologice aprobate prin hotărâre a guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Personalul didactic de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu până la 50% din norma didactică de predare-învăţare-evaluare, în conformitate cu aceleaşi norme metodologice. Parţial, pentru persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ. Numărul persoanelor desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, degrevate de norma didactică, precum şi atribuţiile acestora se stabilesc prin hotărâre de guvern”

”În contextul obligaţiei Guvernului de a asigura dreptul constituţional privind păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase şi principiile de egalitate şi de nediscriminare, numărul de copii pentru formaţiunile de studiu (grupe sau clase) în ceea ce priveşte învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale, precum şi învăţământul cu predare în limba română organizat în unităţi administrativ-teritoriale în care o minoritate naţională constituie majoritatea populaţiei se organizează astfel: unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, cu un număr minim de antepreşcolari/preşcolari/elevi echivalent cu 60% din numărul standard; formaţiunile de studiu, grupe sau clase cuprind un număr de antepreşcolari/ preşcolari/elevi echivalent cu 80% din numărul standard”, se mai arată în comunicat.

Executivul anunţă şi majorarea cotelor de impunere asupra veniturilor obţinute din jocuri de noroc cu procente cuprinse între 30% şi 40%:

a) Impozitarea pentru operatori va creşte de la 21% – la 30%;

b) Impozitarea pentru jucători va creşte de la 3% la 4% (taxa de retragere a banilor);

c) Creşte cu 30% taxa pe aparat;

d) Se introduce obligativitatea producătorilor de a instala GPS-uri în toate aparatele.

”Impactul bugetar estimat ca urmare a aplicării modificărilor operate în domeniul jocurilor de noroc este de aproximativ 500 de milioane lei în anul 2025 şi de peste 1 miliard de lei în anul 2026”, precizează Guvernul.

”Măsurile incluse în proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare are ca scop stabilizarea finanţelor publice în 2025–2026, creşterea credibilităţii macroeconomice şi reformarea structurii fiscale”, mai arată comunicatul.

 

Ilie Bolojan: N-a fost înghesuială la funcția de premier

Ilie Bolojan spune că „n-a fost înghesuială” la funcția de premier, cum a fost în alte dăți. „Când vezi că țara este într-o situație dificilă, ai două posibilități – să dezertezi, să fii o speranță perpetuă că se va face ceva în viitor, sau să-ți asumi răspunderea”.

„Vă rog să vă puneți în locul meu. Aveam o cotă relativ bună de încredere înainte de a fi premier. Credeți că totul este bine în România și n-a fost nicio înghesioală să fie premierul României, cum a fost în alte dăți? N-a fost o înghesiuală. Credeți că cineva care e un om rațional, care are o cotă bună, ține să și-o distrugă prin anunțuri care știu că nu îl ajută ca și cotă de încredere? Aici nu ne jucăm cu țara noastră”, spune la Antena1 Ilie Bolojan.

Premierul afirmă că „aici nu faci ceea ce dă bine pentru tine”. „Când vezi că țara este într-o situație dificilă, ai două posibilități. Să dezertezi, să fugi de acolo, să încerci să-ți conservi imagina, să fii o speranță perpetuă că se va face ceva în viitor, sau să-ți asumi răspunderea. Eu sigur, la o scară mult mai mică, în Oradea, am făcut astfel de reforme. La Consiliul Județean Bihor am făcut astfel de reforme. Am fost un an de zile secretar general în Guvernul Tăriceanu. (…) Deci problema este că atunci când comunitatea, în cazul ăsta, țara, are nevoie de tine, nu poți să fugi de acolo și asta a fost decizia pe care m-am asumat-o și știind aceste lucruri, vă puteți imagina că nu susțin aceste măsuri care nu-mi fac bine personal. Dar nu e o problemă că voi sta o zi, o lună, sau cât voi sta la Palatul Victoria. Eu nu vreau să stau degeaba și dacă, în această perioadă, vom reuși să facem nu ceea ce de bine, ci ceea ce trebuie pentru țara noastră și să o trecem prin această perioadă dificilă, înseamnă că n-am stat degeaba.”, încheie premierul Bolojan.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Lavinia Pîrva a făcut furori în costum de baie! Unde a mers artista împreună cu Ștefan Bănică Jr. – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Thiam, prezentat oficial la FCSB! Mihai Stoica s-a ținut de cuvânt în privința numărului. Update
Capital.ro
Călin Georgescu poate candida la orice funcție publică. Nimeni nu-l mai poate opri: Fără nicio restricție!
Playtech.ro
După cât timp se prescrie o datorie? Avocat: 'Trebuie invocată prescripţia, nu este ceva automat'
Adevarul
Cifrele care arată că Rusia este departe de a fi câștigătoare pe câmpul de luptă. Partea ucraineană a hărții
wowbiz.ro
Încă un DIVORȚ ȘOC în România! Actrița a anunțat oficial că s-a despărțit de soțul ei după 19 ani: „Am ales să pun punct. După o perioadă de...”
Evz.ro
Proprietarii scapă de un calvar. Documentele care se eliberează mai rapid din 23 august”
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Panică la bordul unui avion care venea din Spania! Pasagerii au trăit clipe de coșmar
Cancan.ro
Soțul criminal al Silvanei Dăogaru tocmai aflase că suferă de o boală teribilă. Ce s-a întâmplat cu el înainte să se sinucidă
iamsport.ro
Gigi Becali l-a angajat pe arbitrul care l-a ajutat în lupta la titlu: 'Voi nu vedeți, mă, lucrurile astea?'
MediaFlux
Cererile lui Putin pentru Ucraina, ca să încheie războiul! Anunțul momentului
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Ea este Silvana Dăogaru, profesoara de 44 de ani înjunghiată mortal de soț, în Craiova. Crima, comisă în fața copilului: „Țipa fetița în casă. Au auzit strigătele de disperare”