Iliescu: Am avut faliţii noştri. Unul e Geoană. Năstase, băiat naiv

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a lansat noi acuzaţii la adresa lui Mircea Geoană, vorbind despre "netrebniciile" pe care acesta l-a comis cât a fost în partid. Iliescu a reluat şi criticile faţă de modul cum Adrian Năstase a promovat oamenii pe vremea când era liderul PSD.
Romania TV
09 dec. 2011, 08:55
Iliescu: Am avut faliţii noştri. Unul e Geoană. Năstase, băiat naiv

„Din păcate, am pierdut după o guvernare foarte bună alegerile din 2004. De ce le-am pierdut şi despre asta vorbesc. Că am avut şi – cum să spun – faliţii noştri. Unul e Geoană… Năstase, băiat naiv şi om care a tot propulsat diverşi indivizi… Până şi pe Guşă l-a adus şi l-a făcut secretar general de partid, ceea ce a jignit activul nostru de partid. Chemat de aiurea, un fiştecine care habar nu avea, nu avea calitatea de membru de partid şi devine secretar general al partidului”, a declarat Iliescu, joi seara, citat de Agerpres.

Seniorul PSD a arătat că astfel de decizii  au influenţat „prost”, iar de atunci a început declinul vieţii de partid şi al spiritului militant al „oamenilor noştri”.

Iliescu s-a definit drept un tip tolerant, spunând că l-a iertat pe Mircea Geoană că a comis „o netrebnicie în 1996”, când PSD pierdut alegerile, respectiv când i-a mulţumit noului preşedinte ales atunci, Emil Constantinescu, că „a scăpat ţara de un cancer – de Iliescu şi de fostul FSN”.

El a afirmat că acest om, căruia i s-a acordat încredere, a comis o a doua „netrebnicie” în plină desfăşurare a campaniei electorale.

„După primul tur, Năstase conducea cu un procent confortabil, înainte de turul doi iese el (Geoană n.r.) în public să spună că noi nu avem nevoie de voturile PRM-ului (…). Şi toţi PRM-iştii, votanţii lor, l-au votat pe Băsescu şi aşa Băsescu a devenit preşedinte al României, printre altele, sigur nu e singurul factor, că au fost şi alţi factori, dar ăsta a fost într-un fel important, unul din factorii decisivi. Am cam pierdut pe mâna noastră două momente de confruntare electorală şi în 2004 şi în 2008 şi 2009 mai ales tot prin aceeaşi contribuţie a aceluiaşi individ”, a precizat Iliescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT