Încă un chirurg din România rupă tăcerea despre falsul medic italian: Cred că s-a uitat mult pe Youtube

Chirurgul estetician Victor Schwartz a declarat, pentru Mediafax, că l-a văzut de mai multe ori în sala de operaţie pe Matteo Politi, falsul chirurg italian, şi că acesta, pe lângă faptul că nu avea studii, nici măcar nu se spăla pe mâini înainte de intervenţii, nu dezinfecta şi nu folosea mănuşi.
Romania TV
06 feb. 2019, 10:28
Încă un chirurg din România rupă tăcerea despre falsul medic italian: Cred că s-a uitat mult pe Youtube

„L-am văzut de mai multe ori în sala de operaţie, la o clinică privată unde lucram amândoi. Pe lângă faptul că nu avea studii, era o catastrofă din punct de vedere al procedurilor standard. Nu dezinfecta nimic, lucra fără mănuşi şi nici măcar nu se spăla pe mâini”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Victor Schwartz, chirurg estetician.

Victor Schwartz a explicat şi cum a fost posibil ca un individ fără studii medicale să facă, totuşi, intervenţii chirurgicale.

„A fost o clinică privată care l-a promovat la început, apoi şi-a făcut singur reclamă. El făcea rinocorecţii şi liposucţii, dar evident, le făcea foarte prost, nu avea tehnică, nu respecta procedurile. Cred că s-a uitat foarte mult pe Youtube la operaţii de acest gen, că să poată avea idee despre aceste intervenţii”, mai spune Schwartz.

Despre escrocul italian care se dădea drept medic a vorbit şi chirurg estetician Adina Alberts. Ea a mărturisit că şi-a dat seama că are de-a face cu un impostor după ce l-a văzut cum face injecţii. Tot ea a fost cea care l-a reclamat la colegiul medicilor, dar şi la poliţie încă din toamna anului trecut. 

„Eu sunt medicul care a constatat că acest doctor nu știe să opereze și eu am anunțat și Poliția, eu am anunțat și Colegiul Medicilor, de la mine au plecat toate. Din momentul în care eu am anunțat Colegiul Medicilor au trecut câteva luni bune, din păcate. Am anunțat, cred că la sfârșitul lunii octombrie sau noiembrie. Poliția și-a făcut datoria și a făcut dosarul pe care a trebuia să-l facă. Tot ce pot să vă spun este că eu sunt medicul care a dat aceste informații către Colegiul Medicilor și către Poliție. El a avut pe mână mulți pacienți, din păcate și după (ce au fost anunțate autoritățile – n.r.)„, a declarat Adina Alberts, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV.

Întrebată cum și-a dat seama că presupusul medic este un impostor, aceasta a explicat: ”Au fost câteva suspiciuni. L-am văzut cum se mișca în sala de operații, am avut câteva discuții. Să știți că la nivel de discuție medicală omul este strălucit, te induce în eroare când stai de vorbă cu el în domeniul medical, n-ai niciun dubiu. 

Eu nu am avut niciun dubiu, discutând cu el diverse proceduri medicale, că el nu este medic, că nu este chirurg plastician. Ulterior, au început să apară niște suspiciuni în momentul în care l-am văzut, de exemplu, cum injectează, cât de mare grijă are de sterilizarea instrumentarului și felul în care păstrează sterilitatea atunci când face un act medical. Ușor, ușor și eu, și asistentele mele ne-am dat seama că ceva e în neregulă. El înșela în mai multe privințe pe cei din jur, nu numai prin faptul că a declarat că este medic și nu e”.

Matteo Politi, cetăţeanul italian acuzat că a făcut intervenţii chirurgicale în mai multe clinici private din Bucureşti, deşi avea doar opt clase, a fost prins, miercuri, de poliţiştii de frontieră în Vama Curtici, judeţul Arad, în timp ce încerca să iasă din ţară cu trenul. 

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere împotriva falsului chirurg de origine italiană, care a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi.

Jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub numele de Matthew Mode. Libertatea a descoperit că în 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT