Incendiu puternic la un depozit din Drobeta-Turnu Severin

Un incendiu puteric a izbucnit, joi seara, la un depozit de mase plastice din Drobeta-Turnu Severin, o clădire de peste 600 de metri fiind cuprinsă de flăcări. Nu s-au înregistrat victime.
Romania TV
03 aug. 2017, 18:02
Incendiu puternic la un depozit din Drobeta-Turnu Severin

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Flavius Iscru, peste 600 de metri pătraţi din clădirea depozitului a fost cuprinsă de flăcări.

„Incendiul a izbucnit la fostul depozit Vinalcool, de la Drobeta-Turnu Severin. Arde pe o suprafaţă de 600-700 de metri pătraţi. Este degajare mare de fum, de căldură, toate forţele de la Detaşamentul de Pompieri Drobeta-Turnu Severin acţionează. Am solicitat în sprijin servicii private pentru situaţii de urgenţă şi maşini de la celelalte subunităţi ale noastre, din judeţ. Este un depozit de mase plastice”, a declarat  Flavius Iscru, potrivit Mediafax.

Iscru a precizat că până la ora transmiterii acestei ştiri, nu sunt informaţii cu privire la eventuale persoane surprinse în interior.

Citeşte şi Incendiu la o fabrică de mezeluri din judeţul Alba. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe fundașul francez cu peste 150 meciuri la Guingamp, în Portugalia și Serbia. Update Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru românii care au carte de identitate. Cine sunt cei care trebuie să schimbe documentul în 15 zile. Amendă de până la 1.000 de lei pentru nerespectare
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor