Inundaţiile au făcut RAVAGII în Chile. Cel puţin 25 de morţi şi 125 de dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ

Bilanțul victimelor inundațiilor și alunecărilor de teren produse în nordul Chile s-a agravat sâmbătă, indicând cel puțin 25 de morți, 125 de dispăruți și 30.000 de sinistrați.

05 apr. 2015, 07:51
Inundaţiile au făcut RAVAGII în Chile. Cel puţin 25 de morţi şi 125 de dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ

Aproximativ 2.700 dintre sinistrați sunt primiți în adăposturi de urgență, potrivit bilanțului stabilit de Biroul național pentru situații de urgență (Onemi), informează Agerpres. 

Regiunea Atacama, 800 km nord de Santiago, a fost cea mai afectată, fiind înregistrate simultan 17 alunecări de teren. Președinta Michelle Bachelet și-a anulat participarea la summitul Americilor, săptămâna viitoare, în Panama, și a ordonat desfășurarea a mii de soldați și polițiști în regiunea afectată.

Citeşte şi Ajutor umanitar de la Guvern pentru populaţia afectată de alunecările de teren din Bacău

Echipele de salvare și de reconstrucție au reușit până în prezent să restabilească serviciile esențiale și să furnizeze sute de tone de alimente și produse necesare igienei și sănătății.

Guvernul a trimis în regiune 89.000 de doze de vaccin împotriva gripei, 27.000 împotriva tetanosului și 7.600 împotriva hepatitei A. În paralel cu inundațiile, rămâne în vigoare codul portocaliu în jurul vulcanului Villarrica, situat în sudul Chile, care a erupt puternic la începutul lunii martie.