Ireal! Șpagă de 500 de lei pentru fiecare mort de Covid în Timișoara! Directorul din primăria lui Fritz trimis de DNA în judecată! Câți ani de închisoare riscă?!

Un director al Primăriei Timișoara a fost trimis în judecată de DNA pe motiv că a cerut 500 de lei șpagă pentru fiecare mort de Covid de la o firmă pentru a o ajuta să câștige concesionarea serviciilor de înhumare.
Filip Stan
29 dec. 2022, 13:23
Ireal! Șpagă de 500 de lei pentru fiecare mort de Covid în Timișoara! Directorul din primăria lui Fritz trimis de DNA în judecată! Câți ani de închisoare riscă?!

Emilian Florin Răvășilă, director executiv al Direcției Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei municipiului Timișoara, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. E acuzat de luare de mită și gtrafic de influență.

Porivit procurorilor DNA, directorul din cadrul Primăriei Timișoara ar fi acceptat promisiunea remiterii, de către un om de afaceri, a sumei de 500 de lei pentru fiecare persoană decedată din cauza virusului COVID-19, pentru ca funcționarul să sprijine societatea acestuia în câștigarea contractelor de concesiune ce aveau ca obiect prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor umane în care urmau să fie înhumate persoanele decedate din cauza Covid.

Citește și Dominic Fritz pledează cauza României la televiziunea austriacă: „Bariera Schengen-ului pur şi simplu nu se mai potriveşte Europei de azi”

Mai mult, Răvășilă ar fi cerut șpagă de la o firmă jumătate din profit pentru a o ajuta să obțină contracte de întreținere a cimitirelor din Timișoara.

Șpagă de 500 de lei pentru fiecare mort de Covid în Timișoara. Ce spun procurorii DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

RĂVĂȘILĂ EMILIAN FLORIN, la data faptelor director executiv al Direcției Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei municipiului Timișoara, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată,
– trafic de influență,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
– fals în declarații,

Persoană fizică, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită în formă continuată,
– complicitate la trafic de influență,
– complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, (două fapte).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

1. În perioada 2019 – 2020, inculpatul Răvășilă Emilian Florin, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi acceptat promisiunea remiterii de către administratorul unei societăți comerciale a unor sume reprezentând 50% din profitul ce urma să fie realizat de firma respectivă (procentaj de 50% estimat la valoarea de 859.955 lei), din încheierea unor viitoare contracte ce vizau concesionarea serviciilor de exploatare și întreținere a cimitirelor de pe raza municipiului Timișoara. Pentru banii respectivi, inculpatul Răvășilă Emilian Florin trebuia să se asigure că firma omului de afaceri va câștiga licitațiile respective.

În aceste condiții, funcționarul public i-ar fi transmis omului de afaceri, prin același intermediar, informații nedestinate publicității care i-ar fi permis acestuia să câștige o licitație ce viza exploatarea și întreținerea cimitirelor umane situate pe str. Rusu Șirianu și pe Calea Șagului din Municipiul Timișoara – Lotul I. În același context, inculpatul Răvășilă Emilian Florin, în calitate și de președinte titular al comisiei de evaluare, ar fi întocmit și semnat – Declarația de confidențialitate și imparțialitate, în care a menționat în mod nereal, printre altele, că nu are niciun interes direct sau indirect, de natură personală, financiară, economică ori de altă natură în referire la procedura de atribuire a contractului de mai sus.
Pentru „ajutorul” oferit, inculpatul Răvășilă Emilian Florin ar fi primit de la omul de afaceri sumele de 5.000 euro și 30.000 lei, reprezentând parte din procentajul de 50% promis anterior.

La data de 01 aprilie 2020, inculpatul Răvășilă Emilian Florin, beneficiind de ajutorul aceluiași intermediar, ar fi acceptat promisiunea remiterii, de către același om de afaceri, a sumei de 500 de lei pentru fiecare persoană decedată din cauza virusului COVID-19, pentru ca funcționarul să sprijine societatea acestuia în câștigarea contractelor de concesiune ce aveau ca obiect prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor umane în care urmau să fie înhumate persoanele decedate din cauza virusului menționat mai sus.

2. În data de 01 aprilie 2020, inculpatul Răvășilă Emilian Florin, în aceeași calitate, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, l-ar fi convins pe același om de afaceri că are influență asupra funcționarilor publici cu atribuții în domeniul gestionării și combaterii pandemiei COVID-19 și asupra reprezentanților societăților comerciale care prestau servicii de cazare pentru persoanele aflate în carantină și că-i va determina pe aceștia să încheie mai multe contracte cu societățile omului de afaceri. Pentru acest „ajutor” inculpatul Răvășilă Emilian Florin ar fi acceptat promisiunea remiterii de către omul de afaceri a unui procentaj de 10 % din contravaloarea facturilor fiscale pe care societățile sale urmau să le încaseze pentru porțiile de mâncare livrate, precum și pentru serviciile oferite în legătură cu prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19.

Ulterior, la data de 08.04.2020, inculpatul Răvășilă Emilian Florin ar fi revenit asupra înțelegerii inițiale și i-ar fi pretins omului de afaceri, prin intermediul celuilalt inculpat, suma de 10 lei pentru fiecare porție de mâncare livrată (întrucât procentul pretins inițial, de 10%, ar fi reprezentat în final o sumă mai mică de 10 lei, aferentă fiecărei porții de mâncare livrate).

3. În cursul lunii iulie 2020, același om de afaceri, prin intermediul inculpatului cercetat în prezenta cauză, ar fi remis lui Căprariu Alin Sergiu, la vremea respectivă și în prezent, funcționar public în cadrul Biroului Monitorizare Trafic din Primăria municipiului Timișoara, suma de 8.800 lei pentru „ajutorul” acordat în obținerea contractului ce viza „prestări servicii aferente indemnizației de cazare pentru personalul carantinat în containerele Municipiului Timișoara” și a contractului de „prestări servicii aferente indemnizației de cazare a personalului din sistemul public sanitar conform O.M. 8/09.04.2020”.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații:

CĂPRARIU ALIN SERGIU, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,

Persoană fizică, om de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– dare de mită în formă continuată,
– cumpărare de influență,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, (2 fapte).

În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

– 1 an de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul lui Căprariu Alin Sergiu,
– 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul omului de afaceri.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019″.

 

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Ce relație există, de fapt, între Carlos Alcaraz și fotomodelul Brooks Nader: ”Cu cât apare mai des în știri, cu atât mai bine”
Capital.ro
Călin Georgescu ar putea scăpa nevinovat. Dosarul se poate anula. Greșeală uriașă la Parchetul General și ÎCCJ
Playtech.ro
Val de frig în România. Temperaturi cu 10 grade mai mici față de zilele trecute. Cât ține vremea urâtă, vești proaste de la meteorologi
Adevarul
Cine este moldoveanul asociat cu mituirea șefilor ELCEN. Are afaceri cu LukOil, contracte cu statul și un palat de 6 milioane de euro în București
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Se dau bani pentru femeile însărcinate. Despre ce sumă este vorba
Cancan.ro
Tânăra rănită de Toto Dumitrescu este sportivă! Ocupă locul 384 WTA
iamsport.ro
Prunea l-a DISTRUS pe fostul antrenor de la FCSB: 'Pe unde mai antrenează, prin Tanganica? Zici că a fost la Paris, vorbește el, pe bune?!'
Românii vor introducerea serviciului militar. Date de ultimă oră
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor