Isărescu: Nu putem ca, din empatie cu debitorii în franci, să încălcăm grosolan legea

Banca Națională a României nu este abilitată prin lege să intervină în relațiile contractuale dintre clienți și instituțiile de credit și nici să supravegheze fiecare credit în parte, mandatul băncii centrale fiind de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit, a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în conferința de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.
Iulian Tudor
09 feb. 2015, 13:54
Isărescu: Nu putem ca, din empatie cu debitorii în franci, să încălcăm grosolan legea

„Nu suntem abilitați prin lege să intervenim în relațiile contractuale dintre clienți și instituțiile de credit. Ar fi și o greșeală! Nicăieri în Europa nu se calcă în picioare contractele între părți. (…) Nimeni nu ne poate cere ca din această empatie (față de clienții cu credite în franci — n. r.) să încălcăm grosolan legea”, a afirmat Isărescu.

Potrivit acestuia, BNR nu are inițiativă legislativă, însă Parlamentul poate să inițieze și să aprobe o lege care să dea posibilitatea intervenției într-un contract între două părți private, dar cu asumarea riscurilor ce decurg dintr-o astfel de acțiune.

„Ar însemna asumarea riscurilor și o reacție absolut constituțională a băncilor privind riscurile și costurile la care sunt supuse printr-o asemenea intervenție legală. Aceste contracte au fost semnate de părți private, sunt documente legale și, dacă nu au fost semnate în condițiile legii, există calea atacului în justiție pentru clauzele ilegale. Nu avem nimic împotriva unei asemenea acțiuni, acele clauze să fie atacate în justiție și justiția să își spună părerea”, a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a atras atenția că intervențiile băncii centrale în cazul creditelor în franci elvețieni au apărut printre altele în urma catalogării francului elvețian, în plan public, ca fiind o „monedă toxică”. „Sunt mai mult de 100.000 de deținători de franci elvețieni în România și ei nu spun că au o monedă toxică în buzunare sau în conturile bancare”, a subliniat el.

Mugur Isărescu a adăugat că intervențiile sale au vizat și ‘speculațiile’ de tipul că persoanele care au luat credite în franci elvețieni au fost „momiți” sau „ademeniți” să ia astfel de credite. „Noi, la BNR, nu putem să lucrăm cu asemenea termeni. În instanță se poate dovedi. Am făcut aceste referiri din cauza faptului că mai toate acuzele la adresa BNR au o caracteristică: nu spun nimic concret”, a precizat acesta.

În context, șeful BNR a explicat ce înseamnă supravegherea prudențială care intră în sarcina BNR: „În cadrul supravegherii prudențiale, BNR asigură condițiile ca sistemul bancar să fie sigur și stabil”.

El a precizat că această supraveghere are două componente: macroprudențială, la nivelul sistemului, și microprudențială, la nivelul fiecărei bănci în parte. Totuși, banca centrală nu verifică fiecare credit în parte, a subliniat guvernatorul. „Sunt vreo două milioane de credite în sistemul bancar, fiecare cu vreo 100 de clauze. Dacă am fi responsabili cu fiecare credit, de ce nu am da noi creditele?!”, a mai spus Mugur Isărescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT