Istoricul Marius Oprea: "În România, nu contează ceea ce faci. Sau nu în faţa oamenilor care au pâinea şi cuţitul în mână"

Istoricul Marius Oprea susține că era detașat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), institut pe care de altfel l-a și fondat. Timp de şapte ani lui marius Oprea nu i s-a scos postul la concurs.

„Am 55 de ani și s-ar spune că, dacă e să ne luăm după statisticile mondiale cele mai otimiste, aș mai avea o treime de viață în față. Cu toate acestea, de o săptămînă încoace m-am simțit aproape la capătul ei. Redus la tăcere, la a trăi doar vegetînd, într-un prezent lipsit de perspectivă – chiar și de aceea de a putea descrie starea contradictorie în care mă aflu. Pînă acum, cînd îndrăznesc să o fac, pentru a mă elibera de o povară.
În anii mei de maturitate, mi-am aplecat preocupările și energia asupra victimelor comunismului din România, asupra torționarilor lor și, mai ales, am îndrăznit să merg pînă acolo încît să fac un pas înainte, trecînd la aducerea la lumină a osemintelor celor îngropați fără cruce, după ce au fost uciși sau au murit în temniță. În acest scop, am reușit, în 2005, să înființez o instituție specializată, și anume Insitututul de Investigare a Crimelor Comunismului, în subordinea primului ministru. L-am condus pînă în 2010, cînd am fost eliberat din funcție ”din motive politice”.
Am fost reîncadrat la institutul pe care îl creasem în 2012 și pînă acum o săptămînă am lucrat acolo, ca ”detașat în interes de serviciu”. Vreme de șapte ani, nu mi s-a scos la concurs postul în care am fost încadrat în toți acești ani. Iar acum, în condițiile în care detașările ”de la privat la stat” au fost sistate, am fost automat scos din IICCMER.
De o săptămînă, sînt deci șomer – chiar dacă nu ”pe hîrtie”, unde figurez în continuare ca angajat la ”Observator cultural”, prin bunăvoința prietenilor mei de acolo. Dar de fapt, prin imposibilitatea de a-mi continua proiectele și menirea într-un cadru instituțional, ca să nu mai vorbesc de brusca lipsire de venituri (să nu vă închipuiți că erau mari, dar pentru mine salariul de ceretător, cu 30 de ani vechime și doctorat, de 3.600 de lei ”în mînă” era principala sursă de venit). Căci asta sînt de fapt, un șomer fără drept la ajutor de șomaj.
Mă doare mai puțin pierderea unui salariu, decît lipsa unei perspective de a-mi continua munca, așa cum am făcut-o pînă acum. Am înțeles de la noua conducere a Insitutului, cu care m-am întîlnit astăzi, că nu se preconizează, cel puțin în viitorul apropiat, să mi se scoată vreun post la concurs. Ar fi fost prea frumos ca să facă acum domnișoara Toader, care mă vedea la față pentru prima oară, ceea ce nu s-a făcut înainte – și anume, să pot da concurs, legal, pe postul pe care l-am ocupat șapte ani. Ani în care, dacă e să dau crezare ecourilor din presă și oamenilor care încă mă mai opresc pe stradă să mă felicite, sau să-mi mulțumească, mi-am făcut datoria și mi-am împlinit totodată destinul, după toate puterile mele.
Am rămas deci la 55 de ani șomer, cu o mare de promisiuni și cu o singură certitudine: în România, nu contează ceea ce faci. Sau nu în fața oamenilor care au pînea și cuțitul în mînă. Sînt liniștit însă că a contat și contează în fața lui Dumnezeu. Și ce am făcut și voi face eu, și ce au făcut și fac ei”.

Citeşte şi: Istoricul Marius Oprea, dezvăluiri despre trecutul lui Munteanu: A fost implicat în comerţul cu arme

Alte articole