Jean Monnet, de la scandal sexual, la lansare de carte

Autoarea Cristiana–Carmen Petrescu lansează, miercuri, la Liceul Jean Monnet din Capitală, volumul de scenarii și nuvele "A(s)carieni".
Romania TV
28 mart. 2012, 14:02
Jean Monnet, de la scandal sexual, la lansare de carte

Cartea pune laolaltă trei piese de teatru tragicomice – „A(s)carieni”, „Eșuații…oare?” și „Banca” – și nuvela „Școală cu ză-duh”, care au fost scrise în perioada 2008-2012.

„Aparent comicul de situație și de limbaj, alături de confuzia replicilor acoperă drama continuă și ascendentă pe care o trăim fiecare din noi, aceia care încă ne ma considerăm supraviețuitori. Am vrut ca, prin acest volum, cititorii să se recunoască pe sine într-o măsură cât mai mare, în felul acesta, iluzia colectivității frământate să aducă un pic de alinare sufletului individual din ce în ce mai singur și mai voit izolat pentru aparenta protecție. Ființa umană nu mai înțelege nimic, supusă fiind exclusiv efectelor ale căror cauze nu le poate bănui, se exprimă confuz, înțelege anapoda replicile celorlalți și atinge în mod real și totodată virtual, alienarea mintală”, a declarat pentru RTV.net, Cristiana Carmen Petrescu.

Piesele de teatru scrise de autoare, printre care cele publicate în acest volum, dar și „Banca”, „Eşuaţii”, „Nu există viitor în trecut” şi „Celălalt sau cealaltă” au fost jucate de trupa de teatru „Arca lui Noe”, în regia lui Alexandru Nagy, pe scena unor cluburi din Capitală, la Teatrul de Comedie şi la Teatrul Metropolis.

Cristiana-Carmen Petrescu, profesoară de limba latină la Liceul Jean Monnet, a mai publicat, în noiembrie 2008, romanul fantastic „Flux – reflux”, în iunie 2009, romanul psihologic „Tipar în haosul diversităţii” și, în decembrie 2010, romanul de dragoste „’57 – +riştii”.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Andreea Esca este hotărâtă să rupă normele! Vrea să dea lovitura pe scena de la Untold
Fanatik.ro
Singurul cartier dormitor din București în care se găseau 6 întreprinderi, metrou și peste 3.000 de apartamente. 8.000 de oameni lucrau non stop, existau școli, creșe și grădinițe pentru copii
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. Ne-a părăsit cel mai mare cântăreț: A atins milioane de oameni din întreaga lume
Playtech.ro
Cât costă să deschizi un proces de succesiune. Românii plătesc dacă vor moştenire
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
Pastila banală care poate salva viața în caz de infarct, de care românii au uitat. Cum o administrezi corect
wowbiz.ro
Anunțul cutremurător despre fiul lui Ionel Ganea. Soția fostului fotbalist, Monica, a confirmat totul. Ți se rupe sufletul
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Adevărul despre Andreea Marin și Mihaela Rădulescu. O făcătură de zile mari
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Întreruperi de curent în România, în perioada 12-16 mai. Lista județelor afectate
Cancan.ro
Descoperirea scârboasă a lui Piedone, într-un restaurant din Constanța: Ăsta n-a mai avut putere…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cel mai mare actor s-a stins din viață. Toată țara îl plânge: Cea mai curajoasă și mai puternică persoană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Dorința incredibilă a unui tată care și-a lăsat fetița de 2 ani să moară în mașină. În timp ce canicula o ucidea pe copilă, bărbatul se juca pe consolă
Sondaj NOU realizat de INSCOP pentru turul 2: la o prezenta mai mare. S-a schimbat semnificativ diferenta dintre George Simion si Nicusor Dan
MediaFlux
Românii care au aceste mașini pot pierde mulți bani din 2026! Reguli stricte la nivel european
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sunt considerate fructele viitorului. Se adaptează la secetă, terenuri aride și se pot consuma proaspete, deshidratate sau în conserve