Judecătoarea Maria David, arestată preventiv. A aflat verdictul în Ambulanţă

Judecătoarea Maria David a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, instanţa supremă admiţând, miercuri, cererea procurorilor anticorupţie în dosarul în care aceasta este acuzată de trafic de influenţă. Judecătoarea se afla în ambulanţă când a aflat verdictul, după ce leşinase în sala de judecată.
Romania TV
29 feb. 2012, 15:22
Judecătoarea Maria David, arestată preventiv. A aflat verdictul în Ambulanţă

Decizia de arestare preventivă a judecătoarei Maria David, de la Secţia Civilă a instanţei supreme, a fost contestată pe loc de avocatul acesteia, dosarul urmând să se judece la completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înainte de pronunţarea deciziei, judecătoarea Maria David a fost dusă la o ambulanţă care a venit la instanţa supremă pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Ambulanţa a fost solicitată la instanţa supremă întrucât judecătoarea a acuzat tulburări de ritm cardiac.

Judecătoarei Maria David i s-a făcut rău la instanţa supremă în timpul judecării cererii procurorilor de arestare preventivă a acesteia pentru trafic de influenţă.

Avocatul Mariei David a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că nu ar exista nicio probă directă împotriva judecătoarei, ci dimpotrivă există o înregistrare audio-video din care rezultă că magistratului i se oferă o sumă de bani, dar aceasta refuză.

Procurorii anticorupţie au reţinut-o, marţi, pe judecătoarea Maria David, de la instanţa supremă, care ar fi pretins 200.000 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă foştii săi colegi de la Curtea de Apel Ploieşti să admită o contestaţie pentru anularea unei condamnări.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac cercetări în cazul Mariei David, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.

David a fost judecător în Târgovişte, apoi a promovat la Curtea de Apel Ploieşti, iar din 2009 era magistrat la instanţa supremă.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie – decembrie 2009, judecătoarea Maria David a pretins şi primit de la un denunţător, în trei tranşe, prin intermediar, suma de 200.000 euro. În schimbul banilor, Maria David a promis că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea unui dosar al Curţii de Apel Ploieşti, astfel încât aceştia să admită o contestaţie în anulare, să desfiinţeze hotărârea iniţială de condamnare a denunţătorului şi să pronunţe o hotărâre de achitare a acestuia. Iniţial, denunţătorul fusese condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

La data de 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis în principiu contestaţia în anulare formulată în dosarul respectiv şi a dispus suspendarea deciziei iniţiale de condamnare pronunţată de aceeaşi instanţă, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare.

În luna ianuarie, Maria David i-ar fi promis aceluiaşi denunţător că, în schimbul unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior, va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, astfel încât aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă acestuia într-un dosar având ca obiect recursul declarat de acesta împotriva unei sentinţe penale prin care Judecătoria Târgovişte îi respinsese o cerere de revizuire. Cererea de revizuire fusese formulată împotriva aceleiaşi decizii penale prin care denunţătorul fusese condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală. În perioada ianuarie-februarie 2012, Maria David a primit de la denunţător, în mod repetat, suma totală de 4.000 euro şi 3.800 lei.

În 21 februarie, Maria David i-a mai pretins denunţătorului 110.000 de euro, spunându-i că îi va remite judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar „prima etapă”, respectiv admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea acesteia, urmând ca pentru etapa a doua, constând în anularea hotărârii prin care a fost condamnat, să-i dea o altă sumă de bani al cărei cuantum i-l va preciza.

La termenul din 27 februarie, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de denunţător împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători a încuviinţat, marţi, percheziţia la imobilele deţinute de Maria David, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă a judecătoarei.

Potrivit unor surse judiciare, denunţătorul în acest caz este omul de afaceri din Dâmboviţa Petre Blanda.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT