Judecătorul Ion-Tudoran, „părintele” amanetului din România

Recunoscut legal pe teritoriul României prin Decretul-Lege 2561 din 1936 emis de Regele Carol al II-lea, amanetul a fost, evident, scos în afara legii de guvernele comuniste. A renăscut însă la începutul anului 1993 printr-un artificiu, printr-un truc asumat și calculat de un judecător de la Camera de Comerț București, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran. În prezent ajuns judecător în materie penală la Curtea de Apel București, magistratul Ion-Tudoran este, practic, „părintele” industriei amanetului.

În atmosfera tulbure a anilor ’90 banii, interesele și ideile onorabilului investitor Florin Pîrvu s-au întâlnit cu dăruirea profesională pusă în spiritul Legii a judecătorului Corneliu Bogdan Ion-Tudoran. Iar din acest cocktail, uneori toxic, suficient de prăfuit încât să ducă la incidente neplăcute acoperite de prieteni cârciumari, s-a născut ideea de a se crea un business speculativ pe nevoia românilor de a se împrumuta rapid contra unor gajuri. Judecător atunci la Registrul Comerțului (o nostalgică perioadă în care mărcile și dolarii cetățenilor arabi erau adevărate cărți de vizită), magistratul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a identificat pentru amicul Pîrvu ( Chinezu – în cercul de prieteni) o soluție genială. În anul de grație 1993 Ion-Tudoran a aprobat înființarea primului amanet post-revoluționar fix în baza Decretului-Lege 2561 din 1936 al Regelui Carol al II-a. Deși se încălca flagrant legislația privind operațiunile cu aur și metale prețioase, din semnătura judecătorului Ion-Tudoran a ieșit, astfel, primul amanet din România. Cu o titulatură pe măsură, ce amintea cumva de societatea anonimă autorizată de Carol al II-lea să deruleze timp de 30 de ani activități de amanet pe teritoriul țării, firma de amanet a lui Tudoran-Pîrvu s-a numit inițial SC România International Investiții SRL.

Semnat de Pîrvu Florea și Aurel Ispas – cetățean român legitimat însă cu pașaport german pentru a obține facilitățile fiscale acordate investitorilor străini, actul constitutiv al SC România International Investiții SRL dubla scopul real al activității de amanet. Căci, conform actului, firma lui Pîrvu se autoriza să deruleze activități precum „investiția, gesionarea și administrarea capitalului persoanelor fizice și juridice”, dar și „comparări de prețuri, evaluări a diferitelor mărfuri”. Din zona destul de gri a amanetului, afacerea businessman-ului Pîrvu s-a dus și spre zona jocurilor de noroc. De etalat s-a etalat tot pe mâna judecătorului Ion-Tudoran. Prin cererea 32819 investitorii Florin Pîrvu și Aurel Ispas au cerut Registrului Comerțului, la data de 30.06.1993, schimbarea denumirii firmei, noua denumire fiind Lotto Magic SRL. Tot atunci s-a cerut și autorizarea derulării activității de jocuri de noroc.
În aceeași zi cererea a ajuns pe biroul judecătorului Ion-Tudoran. Deschis hazardului, magistratul a avizat pe loc toate solicitările venite de la Florin Pîrvu.
Doar că, după aproximativ trei luni, la data de 11.10.1993 Ministerul Finanțelor – Comisia de Coordonare, Avizare și Atestare a Jocurilor de Noroc a notificat Registrul Comerțului cu privire la respingerea acordării licenței pentru organizarea jocurilor de noroc de către SC Lotto Magic SRL.
„În ședința din 15 septembrie 1993 s-a respins acordarea licenței pentru organizarea jocurilor de noroc. În consecință, se impune luarea măsurilor necesare pentru încetarea imediată a activității respective”, s-a menționat, clar, în adresa trimisă de Finanțe către Registrul Comerțului. Iar soluția era simplă: „vă rugăm să reveniți asupra obiectului de activitate al societății în sensul renunțării la jocuri de noroc printr-o nouă cerere de mențiuni”.
Obligat să formuleze, deci, o nouă cerere de mențiuni prin care să notifice Registrului Comerțului renunțarea la activitatea de jocuri de noroc, Florin Pîrvu a căutat, din nou, înțelegerea judecătorului Ion-Tudoran. Și a găsit-o! La data de 24.11.1993 s-a depus, într-adevăr, în numele SC Lotto Magic SRL o cerere la Registru. Dar nu de eliminare a jocurilor de noroc din activitatea firmei, cum ceruse Ministerul de Finanțe, ci de schimbare a sediului social din Calea Văcărești în strada Ciobănașului. Deși este evident că știa de respingerea licenței, judecătorul Ion-Tudoran a avizat tot pe 24.11.1993 noile mențiuni. Dar nu a radiat activitatea de jocuri de noroc. Ci doar a mutat-o la alt sediu. Finanțele nu au mai spus nimic niciodată.

Alte articole

ANAF a luat în vizor peste 3.700 de case de amanet din țară. Posibile nereguli în raportările financiare ale companiilor din acest sector DOCUMENT

Ultima soluţie financiară pentru români. Tot mai mulţi apelează la amanet pentru a face rost de bani

Așa cum am precizat, contribuția judecătorului Ion-Tudoran în reinventarea amanetului în România a fost esențială. Căci, tot în beneficiul lui Pîrvu, magistratul a mai autorizat și firma MCC Holding Invest SRL. Aceași semnătură dată pe afacerea cu activități de amanet avea însă să îl urmărească mult timp pe investitorul Aurel Ispas. Căci după ce și-a închis socotelile cu gajurile lui Pîrvu, Ispas a intrat în afaceri cu Ioan Niculae, patronul Interagro. Doar că, fatalitate sau nu, Niculae a ajuns să fie judecat în dosarul „Mită la PSD” fix de judecătorul Ion-Tudoran. Spălat și apretat de trecutul discutabil, devenit judecător de penal, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran l-a executat pe omul de afaceri Ioan Niculae la o sentință de 2 ani și 6 luni de închisoare. Prea mult, ar spune unii. Bine și așa, ar spune Ispas.

Importul unor duble cetățenii în afacerile lui Florin Pîrvu a fost, mult timp, o practică frecventă. Pentru că statul român acorda facilități fiscale firmelor ce își declarau ca acționar un cetățean străin, în preajma lui Pîrvu, mai ales în afacerile privind manipularea pe termen scurt și foarte scurt a banilor, s-a mai plasat de-a lungul timpului un alt personaj, Opriș Liviu Ciprian -american get-beget născut în Cîmpina și aflat, încă, sub controlul fiscal al autorităților newyorkeze.