Jurnaliştii Edith Bouvier şi William Daniels se află în siguranţă în Liban

Jurnalista franceză Edith Bouvier, rănită grav la picior, şi fotoreporterul William Daniels, blocaţi de mai multe zile în oraşul Homs (Siria) lovit de bombardamente, au părăsit Siria şi se află în Liban, a anunţat preşedintele francez Nicolas Sarkozy.
Romania TV
02 mart. 2012, 09:28
Jurnaliştii Edith Bouvier şi William Daniels se află în siguranţă în Liban

„Edith Bouvier şi William Daniels sunt momentan pe teritoriul libanez şi vor intra curând sub protecţia ambasadei noastre de la Beirut”, a declarat Sarkozy în cadrul unei scurte conferinţe de presă la summitul european de la Bruxelles.

„Tocmai am vorbit cu Edith Bouvier care este desigur foarte obosită şi care a suferit destul dar ea ştie că acum este liberă şi că va fi tratată în curând”, a continuat acesta.

„Vreau să mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest rezultat fericit după o săptămână de tentative de evacuare a celor doi compatrioţi prin intermediul unor proceduri la care au participat CICR (Comitetul internaţional al Crucii Roşii) şi Semiluna Roşie siriană care însă nu au avut succes”, a adăugat liderul de stat francez.
„Le mulţumesc celor care au contribuit, le mulţumesc democraţilor sirieni şi le mulţumesc democraţilor din statele vecine”, a mai continuat acesta. refuzând să acorde alte detalii cu privire la operaţiune.

Jurnalista Edith Bouvier, care lucrează pentru cotidianul Le Figaro, a fost grav rănită la picior la 22 februarie (fractură de femur) în timpul unui bombardament în care au murit jurnalista cotidianului Sunday Times Marie Colvin şi fotograful francez Remi Ochlik.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT