Coșmarul Alexei a început pe 21 martie, ultima noapte pe care a petrecut-o în cămin, la București. Moment în care nu se gândea că orașul natal, Suceava, va deveni focarul Româniie. 

”21 martie. Ultima noapte pe care am petrecut-o în cămin, la București. Deși România se afla deja în Stare de Urgență, iar în țară erau confirmate 367 de persoane infectate, nu mă gândeam că orașul meu natal va ajunge un focar. Spitalul de acolo e marketat ca unul modern, printre cele mai dotate din România. Mama e ok. Vreau să fiu alături de familia mea” , scrie tânăra.

Alte Articole

Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: ...

Klaus Ioahnnis linişteşte tinerii din România, nu vrea să ...

Prima Paşte 2024. Ce angajaţi primesc bani, vouchere-cadou, ...

Citește și: Klaus Iohannis: „După 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare”

Pe 22 martie Alexa s-a urcat în tren și a plecat acasă, în gura lupului, iar liniștea a durat doar o zi. Mama sa a fost mutată pe o altă secție, în locul unei colege infectate, și urma să îngrijească pacienții infectați cu coronavirus. În acel moment, mama sa s-a cazat la un cămin din oraș, pentru a nu-și infecta familia. Însă, după patru zile a fost confirmată cu coronavirus.

”22 martie. Mă urc în tren și plec acasă. În gura lupului. O zi a durat liniștea. Din cauza unor decizii luate de managementului spitalului de la acea oră și a lipsei acute de echipamente de protecție, cazurile de medici și asistente infectate au explodat. Astăzi Suceava are 462 de cadre medicale cu coronavirus din 1031 în toată țara. Panica a început când au anunțat-o pe mama că va fi mutată pe o altă secție, în locul unor colege infectate. Adică, urma să aibă grijă de pacienții tratați de personal medical cu coronavirus. La două zile după, când a auzit că soțul unei asistente a murit, mama s-a cazat într-un cămin al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, pus la dispoziție pentru cadrele medicale. De teamă că, dacă ea se infectează, măcar să nu ne îmbolnăvească și pe noi. După vreo patru zile de la testare, a primit rezultatul: pozitiv” , povestește Alexa.

Prima zi de coronavirus în familia Alexei îl sperie pe tatăl acesteia, care suferă de hipertensiune și intră în categoria de risc.

”Sâmbătă, 28 martie – Prima zi de Coronavirus în familia mea. Vestea îl sperie pe tata. Are hipertensiune și știe că intră în categoria de risc. Se joacă pe calculator doar să-și ia mintea de la asta. Până să facă testul, mama a locuit oricum în casă cu amândoi. Așa că tata se duce s-o aducă de la cămin. Mi-e frică de spital și știu că aici suntem toți și-o să avem grijă unii de alții. Mama ajunge acasă. O văd obosită. Dormim toți în camere separate și stăm cât de departe putem unii de alții. Noaptea, lumina e aprinsă în camera ei. Intru. Are obrajii plânși, dar încearcă să-i ascundă. Îi spun că, dacă are nevoie de orice, sunt aici. Îmi răspunde: „sănătate”. Îi zic că i-aș da-o pe toată. Mă pun în pat. Mi se pare că respir mai greu, dar cred că e de la panică. Îmi promit că trebuie să fiu puternică pentru ei” , scrie tânăra din Suceava.

Pe 29 martie, Alexa și tatăl ei s-au testat pentru coronavirus. Faptul că s-au testat liniștește apele din casă.

”Duminică, 29 martie – Ziua în care m-am testat de coronavirus. Mă trezesc ai mei la ora 13.00. Nu mai dorm nopțile, mă culc abia dimineața. „Mergi cu tata la DSP să vă testați” și până să înțeleg ce se petrece, sunt în mașină cu mănuși și mască. Îl văd agitat pe tata, dar îmi spune că nu-l mai apasă așa tare în piept ca ieri” , povestește Alexa.

Pe 2 aprilie, Alexa și tatăl său primesc rezultate, tânăra nu este infectată, în timp ce tătal său nu a scăpat de virusul ucigaș.

”Joi, 2 aprilie – Militari în spital, eu și tata primim rezultatele. Am primit rezultatul. Tata, pozitiv. Eu, negativă” , scrie tânăra din Suceava.

După 12 zile lucrurile încep să revină la normal, mama Alexei se întoarce la spital, unde îngrijește cadrele medicale care nu mai au simptome, însă toată lumea așteaptă ca situația din Suceava să se agraveze.

”Marți, 14 aprilie – Mama se întoarce să muncească în spital. În prima zi de muncă e ok. S-a întors la secția ei și are grijă de cadre medicale care nu mai au simptome, dar care după 14 zile încă au ieșit pozitiv și mai trebuie să stea internate. Toți se așteaptă ca următoarele zile să se agraveze lucrurile. Nu i s-a făcut rău, dar îmi spune că acel combinezon e îngrozitor. Că transpiră atât de tare, încât îi e frică să nu facă pneumonie. În cele opt ore de muncă n-are cum să bea, să mănânce sau să meargă la baie din cauza echipamentului” , încheie tânăra.