Klaus Iohannis, mesaj important pentru primarii marilor oraşe înainte alegerilor din PNL

Șeful statului, fost primar, a apreciat că „misiunea de a administra o comunitate nu este deloc ușoară, iar încrederea oferită de cetățeni reclamă rezultate concrete și pe termen lung”.
Filip Stan
05 apr. 2022, 19:58
Klaus Iohannis, mesaj important pentru primarii marilor oraşe înainte alegerilor din PNL

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, un mesaj în cadrul Adunării Generale a Asociației Orașelor din România. Descentralizarea administrativă rămâne una dintre prioritățile cheie ale României, cu toate că acest demers nu a avansat atât de mult în ultimii ani, a afirmat președintele Klaus Iohannis, marți, în cadrul Adunării Generale a Asociației Orașelor din România.

Coaliţia de guvernare a stabilit măsurile economice de ajutorare a populaţiei în perioada de criză. Ce categorii de români vor primi bani în plus de la Guvern
„Timp de aproape trei decenii, în cadrul reuniunilor dumneavoastră s-au dezbătut provocările cu care administrația publică locală și orașele s-au confruntat de-a lungul timpului și s-au analizat soluțiile concrete cele mai potrivite. Astfel, au putut fi îmbunătățite politicile publice, pentru că dialogul între administrația locală și cea centrală este un beneficiu pentru dezvoltarea și progresul României, iar astfel de abordări trebuie continuate. Sunt, așadar, convins că și prin discuțiile din cadrul întâlnirii de astăzi veți reuși să găsiți noi modalități de rezolvare a unor probleme din educație, infrastructură, sănătate, economie, digitalizare, energie sau mobilitate urbană. Aceste domenii cer o abordare comună în exercitarea activității dumneavoastră și o bună colaborare între autoritățile statului, bazată pe transparență și integritate”, a transmis Klaus Iohannis.

Șeful statului, fost primar, a apreciat că „misiunea de a administra o comunitate nu este deloc ușoară, iar încrederea oferită de cetățeni reclamă rezultate concrete și pe termen lung”.

„Pandemia de COVID-19, care a marcat ultimii doi ani, a pus presiuni uriașe asupra resurselor pe care a trebuit să le gestionați. În același timp, a devenit și mai evidentă importanța modernizării sistemelor publice de servicii, atât pentru a răspunde necesităților de zi cu zi ale cetățenilor, cât și pentru a face față mai bine unor situații neprevăzute sau urgente. Spitalele au fost copleșite de numărul mare de pacienți infectați și s-a resimțit nevoia unor dotări și echipamente medicale moderne. În privința educației, trecerea la învățământul online a ridicat problema modernizării și în acest domeniu. De altfel, încurajez ca toate avantajele aduse de învățământul online și de adaptarea la un mod de predare mai flexibil să fie integrate în practică și pe viitor”, adaugă Klaus Iohannis.

Tichete de masă 2022. Umilinţă pentru milioane de români. Se aştepta dublare, dar valoarea bonurilor a crescut cu, atenţie, 8 bani!
El a amintit și de situația din Ucraina. „În această perioadă, multe orașe, în special cele din apropierea graniței României cu Ucraina, gestionează un mare flux de refugiați. În urma atacurilor atroce ale Federației Ruse asupra Ucrainei, milioane de ucraineni s-au văzut nevoiți să fugă din calea războiului. Este o dramă umanitară de proporții și le mulțumesc tuturor autorităților locale care fac tot posibilul să ajute și să aline suferința inimaginabilă a acestor oameni. Provocările cu care ne confruntăm sunt, așadar, tot mai diverse și necesită o mai bună capacitate de adaptare. Se impun, de aceea, o permanentă colaborare între instituții, dar și mai multă transparență și comunicare cu oamenii. Modul de funcționare a structurilor administrative locale trebuie să țină cont de realitățile demografice, sociale, culturale și economice regionale. Descentralizarea rămâne una dintre prioritățile cheie ale administrației publice din România, un demers care, din păcate, nu a avansat atât de mult în ultimii ani. La nivel local, succesul bunei guvernări locale depinde de înțelegerea nevoilor cetățenilor și de modul în care administrația reușește să răspundă rapid, eficient și transparent acestor nevoi”, a mai spus Iohannis.

În opinia sa, implicarea cetățenilor în procesul decizional este deosebit de importantă, iar autoritățile trebuie să acționeze ca un partener real al acestora.

„Modernizarea serviciilor publice, precum și a infrastructurii, adaptarea lor la noile cerințe și la un context aflat într-o permanentă dinamică reprezintă provocări pentru orice comunitate locală, fie că vorbim de marile orașe sau de localitățile mai mici. Indiferent de locul în care trăiesc, cetățenii își doresc același lucru: servicii publice rapide, eficiente și de înaltă calitate. Mă bucur că din ce în ce mai multe administrații locale operează cu concepte precum Smart City sau Green City și au început să își digitalizeze cât mai mult serviciile, în beneficiul locuitorilor. Sunt convins că investițiile constante în dezvoltarea acestor modele reprezintă viitorul comunităților noastre. Provocările ultimilor ani ne-au demonstrat că trebuie să construim orașe reziliente și sustenabile, capabile să facă față cu succes unor potențiale crize. În acest sens, este nevoie de deschiderea dumneavoastră pentru adoptarea unor soluții locale la problemele globale. Trebuie să dezvoltăm orașe verzi, fără poluare, rezistente la schimbările climatice și ale căror resurse sunt bine protejate și utilizate în mod eficient”, se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”
Capital.ro
Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari. Instanța a dat verdictul. Cine nu respectă prevederile legale este sancționat
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți