Klaus Iohannis: Ordinea publică, o prioritate. Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu respecta ordonanţele va fi amendat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după şedinţa de la Cotroceni pentru evaluarea măsurilor de siguranţă şi ordine publică, că este absolut necesar ca toată lumea să respecte legea în aceasta perioadă, iar cine nu respectă ordonanţele militare şi ordinul autorităţilor va fi sancţionat. Şeful statului a precizat că până acum s-au aplicat 78.000 de amenzi persoanelor care nu au respectat măsurile impuse prin Ordonanţele militare pe timpul epidemiei de coronavirus. 
Romania TV
01 apr. 2020, 05:34
Klaus Iohannis: Ordinea publică, o prioritate. Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu respecta ordonanţele va fi amendat

CORONAVIRUS ROMANIA.

„Majoritatea românilor a înteles ca legile se respecta si aceasta situatie este foarte serioasă, ca trebuie sa respectam ordonantele si ordinele in vigoare. 

Siguranta si ordinea publica a fost tema discutiei în intalnirea de azi, am discutat ce s-a facut bun pana acum, cum s-a facut. Este absolut necesar ca toata lumea sa respecte legea in aceasta perioada. Ce se întâmplă cu cei care nu vor să înteleagă? Ei bne aceștia vor fi amendați. Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu respecta legea va fi amendat. „, a spus președintele, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, după o ședință cu premierul Ludovic Orban, ministrul de Interne Marcel Vela, ministrul Apărării Nicolae Ciucă și secretarul de stat Bogdan Despescu de la Interne.

Şeful statului a precizat că până acum s-au dat peste 78.000 de amenzi.

„Respectati normele de conduita, respectati normele impuse de autoritati”, a declarat Klaus Iohannis.

 

 Ştirea iniţială: 

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea miercuri, 1 aprilie a.c., ora 12:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor de siguranță și ordine publică în contextul epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, chestor șef de poliție Bogdan Despescu.

La finalul ședinței, Președintele României va susține o declarație de presă (oportunități de imagine pentru cameramanul și fotograful oficiali; declarația va fi transmisă presei prin sistemul unic de transmisie în direct și pe site-ul Președintelui României: https://bit.ly/LIVEPR).”, se arată într-un comunicat pe site-ul administraţiei presidenţiale.

Citeşte şi: Raed Arafat, anunt de ultimă oră: Suntem departe de măsura carantinei în Bucuresti

Încă 293 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, bilanţul ajungând la 2.245, ceea ce implică trecerea la scenariul 4 de abordare a epidemiei.

„Până astăzi, 31 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 220 au fost declarate vindecate şi externate (81 la Bucureşti, 55 la Timiş, 20 la Iaşi, 16 la Caraş-Severin, 11 la Constanţa, 10 la Prahova, 7 la Dolj, 5 la Braşov, 4 la Cluj, 4 la Galaţi, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureş, 1 la Neamţ, 1 la Alba, 1 Argeş). Totodată, până acum, 69 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timişoara, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu şi Ialomiţa, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 293 noi cazuri de îmbolnăvire„, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 62 de pacienţi, dintre care 36 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este deocamdată staţionară.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 11.576 de persoane. Alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 24.654 de teste.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 94 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 56 în Italia, 14 în Franţa, 7 în Germania, 6 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Marea Britanie şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia şi SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 19 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franţa, 2 în Marea Britanie, unul în Germania şi unul în Spania, au decedat.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 15 dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Poliţia de Frontieră a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat, în acelaşi interval de timp, 990 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Poliţiştii au depistat, în ultimele 24 de ore, 8.276 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.174.104 lei.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Acestea sunt cele mai periculoase arme ale Iranului! Racheta care poate ajunge în Europa de Est, de care se teme și Israelul
Capital.ro
Decizie oficială pentru pensionari. Ilie Bolojan, anunț pentru vârstnicii cu pensii mici: Menținem și în 2026
Playtech.ro
Top 11 cele mai sigure state din lume în caz de război mondial. Două sunt din Europa
Adevarul
„Lucrurile stau considerabil mai rău decât în 1977" - Avertismentul dur al unui inginer constructor cu privire la infrastructura României
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Fotbalistul de la FCSB a plecat din cantonamentul echipei și a semnat în Premier League
MediaFlux
O nouă țară intră în război! Decizia a fost luată astăzi
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj