La ce ORĂ este cel mai indicat să iei CINA

Iată în ce intervale de timp este bine să luăm micul dejun, prânzul sau cina.
Alina Costache
22 feb. 2016, 15:23
La ce ORĂ este cel mai indicat să iei CINA

Alimentaţia sănătoasă nu este reprezentată numai de tipul alimentelor consumate, ci de orele la care servim cele trei mese principale ale zilei, precum şi de felul în care combinăm alimentele pe parcursul unei zile, comentează medicul Bogdan Guinea, consultant în nutriţie şi medic specialist în medicina de urgenţă, potrivit doctorulzilei.ro.

Prima masă – până la 8.00, ultima – până la 20.00

Citeşte şi Zece combinaţii delicioase şi sănătoase pentru micul dejun

Medicul recomandă ca micul dejun să fie luat la 7.30-8.00 dimineaţa, prânzul în jurul orei 14.00, iar cina până în ora 20.00. Între mesele principale ale zilei se recomandă două gustări formate din fructe sau lactate, la ora 11.00 şi la ora 17.00. După servirea unei mese, organismul nostru direcţionează o bună parte din energie către digestie. De aceea, în timpul nopţii, intrând în starea de veghe, se reduce consumul de energie şi eventualele calorii consumate în această perioadă nu vor fi folosite ca de obicei în asigurarea activităţilor zilnice, ci se vor acumula în organism.

Citeşte şi Sari peste micul dejun? Iată ce se întâmplă în creier dacă o faci

De aceea se recomandă evitarea meselor bogate în calorii după ora 20.00, respectând astfel ceasul intern al fiecăruia şi evitând în acest fel apariţia kilogramelor nedorite.

Citeşte şi Dovedit ştiinţific. De ce îţi trebuie o cină romantică

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Neluțu Varga a luat foc: „Scoate-l pe ăla că nu mai suport!”. Care este singurul transfer făcut de Marian Copilu la CFR. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
Carburanții încep să se ieftinească. De ce nu toate benzinăriile au redus încă prețurile
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România